"Avea o stare foarte ciudata. Il privea in ochii pentru cateva secunde, pentru ca apoi sa priveasca prin el si sa se gandeasca aiurea. Il auzea vorbind, dar nu facea nici cel mai mic efort sa inteleaga despre ce vorbea. Doar incuviinta din cand in cand, dadea din cap, aprobandu-l si mai soptea un "asa e, ai dreptate...". Stia ca lui ii place sa i se spuna ca are dreptate.
Il lasa sa vorbeasca, pentru ca ii placea sa-l auda. Avea o voce foarte placuta. Nu conta deloc ce spunea. Se multumea sa-l priveasca si sa-i analizeze hainele, tinuta, gesturile... Trebuia sa le memoreze, era convinsa ca o sa treaca mult timp pana cand o sa-l vada din nou si, pana atunci, trebuia sa ramana cu o imagine, pentru momentele de nostalgie.
Ce bine ii statea lui in camasa alba cu dungi gri... Oare ei i-ar fi venit bine, daca ar fi imbracat-o a doua zi, de dimineata, cand s-ar fi ridicat din pat pentru a merge spre baie si apoi, incet, sa nu-l trezeasca, spre bucatarie, sa pregateasca micul dejun? A, nu, el nu mananca dimineata, si nici cafea nu bea... Poate un fresh de portocale? Hmmm...
Si baschetii astia prafuiti, el nu vede cat sunt de prafuiti? Oare de unde a venit? Poate a trecut prin parc, sa scurteze drumul, sa o vada mai repede. Desigur, asta trebuie sa fi fost, el n-ar fi fost niciodata atat de neglijent, nu ar fi incaltat baschetii asa, plini de praf. Sigur nu.
E foarte nervos. Vorbeste repede si tare si mainile i se agita pe genunchii ei, si gesticuleaza, se ridica si gesticuleaza cu gesturi largi, ca sa-i explice mai bine. Ochii ii stralucesc tare, tare, e incruntat si ii simte fiecare fibra incordandu-se cand o strange de mana. E suparat dintr-o prostie, stie si el asta, dar nu se poate abtine. Pur si simplu il afecteaza. Nu stie nici el de ce s-a ambalat asa, stie doar ca nu-si poate scoate din minte "imensa jignire si bataie de joc". O strange tare de mana, din nou asezat langa ea, si ofteaza adanc. Ea ii trage capul spre pieptul ei, intr-o imbratisare ce se vrea de incurajare. Il strange langa ea si ii rasfira parul, intorcandu-i o suvita in jurul aratatorului. Ii simte parfumul, ceva lemnos, nu stie ce, stie doar ca miroase a el. Ar vrea sa adoarma asa, sa-i prinda dimineata acolo, rezemati de gardul scolii.
Pare ca s-a mai linistit putin. Inca e suparat si inca vorbeste repede, dar a mai scazut tonul. Ii simte inca ura in privire, dar nu se poate gandi decat la senzatia placuta a respiratiei lui in ceafa, daca i-ar trage-o pe la spate."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu