Dolce Vita

miercuri, 31 octombrie 2007

Maidaneza visatoare




Nu, nu e vorba despre o pisica, e vorba despre o fata. O fata care se viseaza Lady, vrea sa guste luxul de la micul dejun pana tarziu in noapte, se simte speciala, se simte artista, neinteleasa, uneori trista, alteori de-a dreptul isterica, o fata care rade cu pofta chiar si atunci cand sufera(si sufera cam tot timpul, dar rasul molipsitor ii camufleaza tristetea). Este boema cand ajunge in parcuri si cand bea vin fiert, este aristocrata cand doarme in lenjerie de matase si bea ceai adus special pentru ea din Japonia de o prietena buna si foarte bogata, este culta, sensibila si romantica atunci cand asculta din loja centrala "Tosca" sau "Traviata", identificandu-se mereu cu eroinele si simtindu-se solidara cu ele, pentru ca si ea sufera de o forma acuta de iubire neimplinita.

El insa stie ca brosa ei in forma de camelie, din catifea violet, nu este Dior, ci Meli Melo, in timp ce el poarta costum Hugo Boss, camasa Armani si pantofi Calvin Klein. Este frumoasa, chiar decorativa, face fata discutiilor cu prietenii lui intelectuali, dar face nota discordanta. Pentru ca el are blazonul familiei gravat pe tabachera, isi petrece sarbatorile de iarna la Paris sau la Moscova, in vizita la rude, are apartament de lux in Centrul Capitalei, cu bar facut de designer, covor din blana de ponei, pat de 2/2 cu lenjerie de bumbac egiptean, bea ceai Paloma Picasso din cesti cumparate ca suvenir din Japonia, din portelan negru, se pricepe la vinuri si va mosteni afaceri, terenuri si case, pe langa faptul ca duce mai departe un nume sonor. In schimb ea este o provinciala draguta care locuieste intr-o garsoniera rece a carei chirie costa mai mult decat jumatate din salariul ei. Altfel, cine stie...

marți, 30 octombrie 2007

La metrou...


Ora 12:59
Am ajuns la Unirii. Urc scarile si o iau ca de obicei spre pasajul ce leaga Unirii 1 de Unirii 2. Aglomerat. Foarte. Asa ca pasii sunt mici si rari si am timp sa admir in voie afisele cu filme si aproape citesc in intregime un articol din noul numar al revistei "Psychologies", expus mare, mare vis-a-vis de mica patiserie (singura de la Unirii fara laborator propriu in spate, cea de langa cabinetul medical al muncitorilor de la metrou). Nu prea inteleg de ce e atata imbulzeala, am mai prins aglomeratii in zona, dar nici chiar asa...
In spatele meu, trei tipi discuta despre problema care ne preocupa pe toti.
"-Ce-i frate aglomeratia asta?! Parca ar fi blocaj pe autostrada, dar acolo sunt masini imbulzite, nu oameni!
- Da, bai, dar masinile nu's conduse tot de oameni? (facuse descoperirea secolului)
- Pai si noi ce stam aici, hai pe scara normala, ce trebe musai sa o luam pe asta rulanta? Aglomeratia se naste din lenea umana, bai, ca stau oamenii la rand sa mearga scarile cu ei, in loc sa faca putina miscare!
- Stai mai aici, nu vezi ca nici pe-acolo nu se inainteaza?
- Da' de ce nu merg, frate!?!
- Ma' asta! Daca un om cade si isi rupe piciorul, nu-i normal sa se adune lumea, ce faci, treci peste el, nu te opresti?
- Nu si-a rupt ma nimeni nimic. Uite ca incep sa mearga...
- Bai... presimt ca azi o sa-mi mearga bine. Azi-dimineata m-am intalnit cu Pissy pe strada! Stii, Pissy, aia de care am fost indragostit eu vreo doi ani, in liceu.
- Doi ani, ma, esti nebun?!
- Da mai, dar ea nu stia, nu i-am spus nimic.
- De ce, erai timid?
- Da.
- Mare prost. Si-acum, ce zicea? Cum mai arata?
- N-am vorbit cu ea. E frumoasa! E buna rau, ma! Of, Pissy, Pissy!..."
Intre timp ajungem la scari si le descoperim blocate. O iau inainte, dar la un moment dat ii aud din nou in spatele meu:
" - Nu te pricepi mai la fete, trebuie sa stii sa vorbesti cu ele, nu sa le privesti ca inecatul!
- Bine ma ca te pricepi tu!"
Dupa care intra in depasire. Le dau prioritate, sunt curioasa sa descopar si vreun defect fizic, o gafa vestimentara, ceva ce ar motiva mai bine lipsa succesului la fete. Cel care suspina dupa Pissy e imbracat in trening "de fash", bleumarin, are un fel de ghiozdan gri in spate si e incaltat cu niste chestii care nu sunt nici adidasi nici pantofi, de culoare maro, foarte, foarte prafuite. Are parul tuns scurt, uns si foarte dezordonat. Ma intreb daca asculta Tiesto, Pagal... Neah, nici o sansa. Probabil in capul lui e o selectie de manele, 3 sud est, Animal X, Cristina Rus, poate si ceva Heaven. Iar Pissy, dupa porecla, mai mult ca sigur are piercing in buric, suvite blonde si unghii false, poarta bentite roz, margele de plastic si inele de aur - si viseaza sa se marite cu un fotbalist care sa o duca in Dubai, la Mamaia si in Grecia. Dar probabil are parte de unul care se incalta exclusiv cu Nike si o plimba cu masina imprumutata seara de la parinti.

Nici nu-i de mirare ca n-ai indraznit sa-i spui o vorba don'soarei Pissy, mai omule! Nici nu cred ca a stiut vreodata ca existi! Poate ca e mai bine asa, pentru tine;)

vineri, 26 octombrie 2007

Celor pe care i-am iubit (in zadar): Je ne regrette rien!


Analizand in tacere istoria vietii mele sentimentale, am observat multe asemanari intre fostele si prezentele... e mult spus iubiri, cred acum, mai degraba "objects of my desire". Nu o sa vorbesc despre asemanarile fizice sau cele de caracter, ci despre mine in raport cu Ei.
Dupa o analiza statistica, am inteles ca iubesc de tot, pana nu mai iubesc deloc. Si acum am sa vorbesc la singular, referindu-ma la oricare dintre ei, "ecsi".
Iubesc mult, adanc, total, il simt in toate celulele fiintei mele si nu mai poate exista altceva sau altcineva in afara acestui sentiment. Fanatic aproape. Ma doare cand sufera chiar daca stiu ca merita. Azi asa, maine asa - pana cand, dupa ani, de cele mai multe ori, reusesc sa ma desprind. Desprinderea doare, pentru ca rup o parte din mine. Dar e totala. Nu ma pot intoarce, nu mai pot simti la fel. Nu exista medic indeajuns de bun sa coasa mana rupta inapoi la locul ei.
Sunt momente in care il urasc putin pentru ca e orb sau orgolios sau stupid pur si simplu, sau orice alta scuza/motiv cred eu ca e in mintea lui de nu merge nasterea sau continuarea unei "story of us". Sunt si momente in care ma urasc pe mine, ca nu am facut tot ce tinea de mine, ca nu m-am purtat cum trebuie, ca nu am stiut sa-l pastrez sau sa-l incit sau orice am eu impresia ca ar fi trebuit sa fac sa fiu "the girl of his dreams".
Apoi apar momente in care simt ca tot timpul in care am iubit de una singura a trecut degeaba, a fost irosit si nu se va mai intoarce, timp pretios in care puteam iubi pe oricine altceva, mai ales pe cei care stiam ca ma vor, nu sa ma incapatanez in incercarea de a lega doua destine menite sa pluteasca paralel o vreme, pentru ca apoi sa o apuce fiecare pe drumul sau.
Dar nu apare atat de pregnant regretul iubirii neimplinite total, cat regretul ca in tot timpul in care m-am consumat, puteam face multe, multe alte lucruri cu viata mea, lucruri mult mai folositoare.
Puteam sa invat sa zbor, sa vorbesc italiana si spaniola si franceza, sa dansez tango si bachata, sa citesc mult mai multe carti, sa vad mult mai multe filme, sa ma plimb in multe locuri dragi si sa descopar noi locuri dragi, sa incerc toate ceaiurile de la Carturesti, sa fiu cu prietenii (pe care ii indepartam instinctiv cand eram trista), sa cunosc multi oameni noi, orase, sa invat sa gatesc specialitati grecesti si italienesti, sa iubesc mai mult marea, cerul, pomii infloriti in martie (aprilie) si iarba de iunie, cand inca e moale si nu inteapa talpile, sa adun castane si ghinde, sa fac poze sub bolta de trandafiri din Gradina Botanica (imi doresc de ani sa fac lucrul asta si nici macar nu stiu daca mai exista bolta aceea), sa cant pe strada cand infloresc castanii, sa ma plimb in fiecare noapte de mai sub teii infloriti, sa revad casa in care am crescut si sa vad daca mai e liliac in gradina, si regina noptii, si florile de piatra de la poarta... Sa plang mai putin si sa rad mult, mult mai mult. Si sa-i invat si sa-i ajut si pe altii sa rada mai mult. Sa fiu gazda perfecta. Sa-mi creez o dream home, in care oricine intra sa se simta ca acasa, ca intr-o poveste, ca intr-un vis, ca intr-o gradina fermecata...
Dar, atunci cand imi adun gandurile si le asez intr-o forma rationala si corecta fata de mine si de cei din jur, realizez ca sunt ipocrita cand vad doar partea negativa, doar ce am pierdut. Pierderile trebuie uitate, golurile umplute si e mult mai folositor pentru mine sa-mi amintesc de ce am castigat. In primul rand, pentru ca e o prostie sa regret ca am iubit. Daca a meritat sau nu - depinde din ce perspectiva privesti.
Fiecare El din viata mea a reprezentat o etapa si o experienta care au contribuit la formarea fiintei care sunt astazi. Lacrimile care m-au facut mai puternica (cand supravietuiesti unei mari dureri se numeste ca esti calit, deci mai puternic), refuzul care m-a facut sa lupt cu si mai multa indarjire, chemarea care imi dadea incredere (si mandrie - care de fiecare data cand infloreste apare ceva care sa o zmulga din radacina sau sa o zdruncine puternic, semn ca trebuie sa invat sa ma stapanesc pe viitor), sperantele care se intrevedeau in gesturi marunte si care imi dadeau aripi din nou... Toate astea m-au facut sa fiu astazi mai putin naiva, dar si ceva mai sceptica, desi cand simt ca bataile inimii o iau razna doar pentru ca aud vocea unui nou El, tot cu capul inainte ma arunc!
Apoi, sunt acele lucruri pe care nu stiu daca le-as fi invatat sau macar experimentat fara sa am de-a face cu acei Ei perfecti atunci, imperfecti acum. Am iubit copilaria, gandurile, secretele, visele lor, din care faceam si eu parte, lumea lor - care coincidea uneori cu a mea. Tot. Lucruri minunate, dar mai ales senzatii. Mi-e imposibil sa respir fara sa-mi bata inima mai tare pentru cineva anume. Senzatia in sine mi-e draga. Iar daca la inceput totul pare roz sau straluceste in toate culorile curcubeului, dar pe parcurs devine gri sau capata o paloare bolnavicioasa, daca nu chiar morbida - ei bine toate astea sunt doar detalii. Mie imi place senzatia si invat si ma transform cu fiecare zi care trece, indiferent cine este cel care imi stapaneste gandurile.

Si de aceea nu regret nimic.





Apropo, ieri, la ora 20.00, la Teatrul Metropolis din Capitala (Str Mihai Eminescu nr. 89) a avut loc premiera piesei “Edith Piaf”, cu Claudiu Negroiu, Dana Porlogea, Ioana Bercaru, Razvan Dragu. Regia apartine Malinei Andrei, iar scenariul piesei a fost scris dupa “Edith Piaf” de Simone Bertaut. Dupa Marlene Dietrich (magnifica Emilia Popescu in rolul ei), avem Edith Piaf... I wonder who's next... As propune Maria Tanase, Marilyn Monroe, Vivien Leigh, Elizabeth Taylor!?!

miercuri, 24 octombrie 2007

Invat sa iubesc toamna...


Toamna nebuna alearga in mine
Isi picura ploile in ochii mei
Cutite de crivat infige sub piele
Imi cuibareste nelinistea ei in inima
Imi agata sufletul de crengile-i goale
Ma ademeneste sa dansez cu frunzele
Sa fug cu pasarile calatoare
Incerc sa ma inec in lacuri fara fund
Dar ma trage la suprafata
Sa ma orbeasca din nou cu ceata cenusie
Apoi ma aseaza langa focul sobei
Si-mi da sa beau ceai de macese
Culese cu o luna in urma
Ma-ndeamna sa o iubesc, asa trista si rea
De asta a venit de fapt
Nu e vina ei ca a inlocuit vara
Ii e teama de oamenii tristi si s-a ascuns in mine
Pentru ca m-a vazut zambind
Cand mi-am amintit ca ochii lui verzi
Par caprui cand ploua.
Hai, nu fii trista, toamna
O sa te iubesc eu
Daca te faci mai blanda
Te adapostesc in mine.

duminică, 21 octombrie 2007

Love is The Drog

High Fashioned Dolls (3) - Old and New Elegance












High Fashioned Dolls (2)















Mary Poppins...






Gone With The Wind Collection

I just love Scarlet O'Hara...





High Fashioned Dolls/Movie STARS Characters









I love The Tonner Dolls

Robert Tonner a pus bazele companiei Tonner Dolls in 1991. Daca la inceput le modela in portelan (primele modele erau manufacturate in propriul garaj), la un moment dat a trebuit sa mareasca productia si, pentru ca nu se descurca singur, a acceptat materiale ca plastic si vinyl. Papusile de portelan costau in jur de 400-600$ in '93; acceptand fabricarea lor in China, unde mana de lucru era mult mai ieftina (in jur de 12$ bucata - care ajungea la 300$ la vanzare), a reusit sa respecte cererile pietii.
Astazi multe dintre papusile sale sunt personaje din filme sau desene animate; primul astfel de personaj a fost "Alice in Wonderland", dupa ce a obtinut licenta de la Disney. Pe cand inca lucra in portelan, fiind fascinat de Eroii Benzilor Desenate, a lansat pe piata trei modele: Superman, Lois Lane si WonderWoman. Doar 500 exemplare din fiecare, ajungand la 500$ bucata.
Au urmat The Fashion Dolls - Tyler Wentworth - 17 modele - desi erau constienti ca lupta cu fenomenul Barbie. In plus, preturile mari (1200$ bucata) nu permiteau colectionarea lor, in adevaratul sens al cuvantului. Au atins insa celebritatea.
In 2000 a primit licenta pentru fabricarea papusilor - personaje din filmul Chicago. Mai dificil de obtinut a fost licenta pentru personajele din "Harry Potter".
Personal, am admirat colectiile "Gone With the Wind", "Mary Poppins", "Pirates of the Caribbean", "New York City Ballet" si, desigur, THE METROCOUTURE DOLLS.

De altfel, intreaga colectie fall/holiday 2007 este fabuloasa.

Mai multe informatii aici

http://www.tonnerdoll.com/2007FHcollection.htm