Dolce Vita

marți, 29 iulie 2008

Get lost and enjoy it!



Tequila sau Vodka? Iarba sau Extasy? Alege clubul sau inchide-te in camera ta si danseaza pana nu te mai tin picioarele, pana cazi jos si ai impresia ca ploua din tavan. A, nu e tavan? Esti la dus? Cine te-a adus aici? Ce rece e apa! Esti ok, nu-ti face griji. Te-a ametit muzica. Muzica din capul tau. Ai dansat pe ritmurile muzicii din capul tau. E ok, poti sa adormi acum. Nu conteaza unde, afli maine cand te trezesti.

duminică, 20 iulie 2008

Broken dream...





"Strangea cu putere stalpul subtire al baldachinului, sculptat ca o coloana veche pe care se incolacea un sarpe, dar nu-si dadea seama daca acesta urca sau cobora. Sarpele... simbolul pacatului, parca ar fi existat acolo special ca sa insemneze locul in care s-a petrecut totul. N-o mai durea deloc iar el plecase demult, lasandu-o ravasita in pat, dar inca mai strangea stalpul, de parca ar fi fost legata de el, de parca ar fi incercat sa se asigure ca n-a visat, ca n-o s-o rupa nimeni din locul acela, ca daca nu iese din camera e in siguranta. Dar nu era in siguranta. Fereastra lasata deschisa, perdeaua alba valurita de vant, rochia de matase sfasiata, dantela rosie, gustul lui de vin care-i ramasese pe buzele muscate, mirosul de tutun care se amesteca violent cu cel de liliac, toate ii spuneau ca nu e in siguranta. Stia ca e nebun. El coborase de pe fereastra pana pe terasa, ca un hot, apoi s-a dus glont spre salon, unde s-a asezat la pian si a inceput sa cante. Tare. Se auzea in toata casa si cu siguranta nimeni nu putea dormi, dar n-au indraznit sau n-au avut chef sa iasa. Era aproape dimineata si ceilalti bausera la fel de mult ca si el. Canta la pian, mandru de ce facuse, sau poate nepasator. Cand s-a facut lumina, muzica a incetat. A intrat in camera ei si a gasit-o exact asa cum o lasase, intinsa pe pat, strangand stalpul baldachinului. Privea in gol, spre fereastra. Nici macar nu l-a auzit. Oricum, nu dadea nici un semn ca ar fi constienta de prezenta lui.
- Acum nu te mai poti casatori cu el. N-o sa accepte niciodata. Va trebui sa accepti sa fii sotia mea, iti dai seama, nu? N-a fost chiar asa de rau, aproape ca as putea sa jur ca ai vrut si tu. Docila, ascultatoare... o sa fii o sotie buna. Poti locui chiar aici daca vrei. Eu... venisem de fapt sa-ti spun ca-mi pare rau, dar, vazandu-te din nou, mi-am dat seama ca nu-mi pare. Deloc. Ma bucur ca ramai a mea, iar netotul ala n-o sa te atinga in veci dupa ce va afla ca ai fost a mea. Ma bucur ca esti linistita, sunt obosit si n-aveam chef de teatru acum. Pana la urma, ti-a placut si tie, nu-i asa? O sa raman sa dorm aici, cand se vor trezi si ceilalti va fi evident ca... esti femeia mea, ai inteles?
Ea nu schita nici un gest. Nu-l privea, se uita in continuare in gol, blocata parca intr-o alta lume. Il lasa sa se aseze in pat si ramase nemiscata mult timp, lasandu-l sa adoarma. Stia ca e prea tarziu.

...


Dupa ce s-a auzit impuscatura, n-au trecut nici doua minute pana cand s-au strans cu totii in camera. L-au gasit in pat, de-abia se dezmeticea din somn si nu intelegea nimic. Era clar insa ca zgomotul venise de acolo si cautau cu totii sursa lui, cu priviri mirate, speriate si intrebatoare. La baie nu era nimeni, in camera de alaturi nu era nimeni. Urmele lasate in pat graiau de la sine, au inteles ce se intamplase. Si totusi, unde era? Si-au dat seama ca e sub pat cand sangele a inceput sa curga de sub cearsafurile brodate. Era intinsa acolo, cu genunchii stransi, de parca s-ar fi ascuns, imbracata inca in camasa de noapte de matase pe care el o sfasiase. Folosise arma lui. N-au gasit nici un bilet, nici o scrisoare. Strangea inca piciorul patului, de parca ar fi vrut sa stranga un sarpe de gat."

duminică, 13 iulie 2008

try...

Treat me right baby... And I will stay home every day...

The meaning of love...

Lemmy Caution and Natacha Von Braun discuss the meaning of love in Jean-Luc Godard's "Alphaville".

sâmbătă, 12 iulie 2008

Greta Garbo: 2 motive pentru care merită invidiată





Primul motiv: John Gilbert, unul dintre cei mai frumoşi bărbaţi ai anilor ’20, i-a fost partener în mai multe filme. Cuplul pe care cei doi l-au format în „Flesh and The Devil”, în 1927, a fost considerat drept „a match made for box office heaven”! Se pare că Gilbert a fost atras de Garbo şi în viaţa reală şi a cerut-o în căsătorie de trei ori. Cariera lui a decăzut o dată cu apariţia filmului cu sonor. Gurile rele spuneau că asta s-a datorat faptului că actorul avea o voce cam ciudată, piţigăiată, care stârnea râsetele publicului, dar erau doar zvonuri şi avem drept dovadă filmul „Queen Christina” în care vocea sa era chiar plăcută. Concluzia finală a rămas că declinul carierei sale s-a datorat neînţelegerilor cu Louis B. Mayer, boss-ul studiourilor, care, după o ceartă al cărei motiv era Greta Garbo, a jurat că-i va distruge cariera lui Gilbert. Adevărul nu va fi aflat poate niciodată, dar John Gilbert a început să bea foarte mult şi a murit în 1939 (după alte surse în 1936), în urma unui atac de cord. Unii spun că avea 36 de alţi, alţii că avea 40. Fiica lui, Leatrice Gilbert Fountain, a publicat în 1985 o carte despre tatăl şi mama ei, numită „Dark Star: The Untold Story of The Meteoric Rise and Fall of The Legendary John Gilbert”. Dacă are cineva o copie şi vrea să o împrumute, pot fi contactată la adresa de e-mail de la profil.

p.s. Să-mi explice şi mie cineva de ce nu mai există bărbaţi care să arate aşa? Trăsături perfecte, privire hipnotizantă, ţinută impecabilă, de drag să-i faci moştenitori unui asemenea tip. Plus că era născut pe 10 iulie (1895... sau 1897... vreau o călătorie în timp.. damn, de ce nu se poare încă?), adică era Rac (bun familist, în combinaţie cu o tăuriţă sexy, nu-i aşa?). Ca să nu mai vorbim că s-a născut într-o familie de artişti, cui nu i-ar plăcea o soacră actriţă şi un socru comedian(t)? Ok, ok, ştiu, nu era de „de casă”, a fost căsătorit de patru ori, dar chiar cred că merită să ai o dată în viaţă un astfel de partener, fie şi pentru scurt timp. Şi moştenitori cu ochii ca ai lui!



















Al doilea motiv: Da, aţi ghicit, al doilea motiv este tot de sex masculin şi se numeşte Robert Taylor. Sigur că pentru el merită invidiată şi Vivien Leigh, care l-a avut partener în „Podul Waterloo” (great movie), şi Elizabeth Taylor care "l-a avut" în „Ivanhoe” sau Deborah Kerr (alături de ea l-am văzut pentru prima dată pe ecran, în „Quo Vadis”).

Ştiţi de ce i se spunea „Bărbatul cu profil perfect”?! Cum adică nu există perfecţiune? Uitaţi-vă la poze şi mai gândiţi-vă...

A fost căsătorit de două ori, prima dată cu Barbara Stanwyck, a doua oară cu Ursula Thiess, ambele actriţe. Ursula era de o frumuseţe răpitoare şi mulţi glumeau la vremea respectivă că în sfârşit Robert şi-a găsit o femeie care să fie mai frumoasă decât el. Arăta magnific şi pentru asta a şi rămas în istoria cinematografiei.
Dacă ar fi să aleg între cei doi, l-aş alege totuşi pe Gilbert, pentru că îl găsesc capabil de pasiuni mistuitoare pentru frumuseţi reci şi intangibile, adica demn de a fi personaj central intr-o drama ecranizata.