Dolce Vita

joi, 29 noiembrie 2007

O sa te intorci?


Intr-o zi, a venit si s-a asezat langa mine, pe banca, fara sa spuna nimic. M-a privit o fractiune de secunda, zambind, asa ca i-am zambit si eu, dar deja nu ma mai privea. Se uita la copiii care se jucau in parc si zambea.
A stat asa cateva minute... poate mai putin, dar de ajuns pentru mine sa-i analizez trasaturile ascutite, obrazul neras, tamplele, camasa gri, bluza legata peste umeri si cureaua ceasului, din piele neagra cu efect de reptila.
Apoi s-a apropiat mai mult si mi-a privit desenul. Priveam copiii, dar desenasem copacii si ratele salbatice care se intrezareau departe, pe lac. Nici-un chip schitat. Doar un balansoar gol.
Si atunci am simtit ca trebuie sa-i explic, sa-l fac sa inteleaga cumva, ca nu mi-e teama de viata, ca imi plac mult copiii si imi doresc si eu unul intr-o zi, ca nu sunt una dintre acele asa zise artiste care stiu sa picteze doar peisaje si flori, ca stiu sa desenez si oameni si sa surpind bucuria sau melancolia in ochii lor, ca de fapt nici nu ma consider artista, desenez din placere, am doar cateva caiete de schite si nu ma poate judeca dupa acest desen inspirat de soarele din apa, pe care nu stiam sigur cum sa-l surpind in alb-negru... De fapt, am simtit ca trebuie sa-i spun tot, tot, sa stie bine cine sunt, ce caut acolo, sa-i vars toata viata mea in palme si sa-l las sa o soarba ca sa-mi gasesc un loc mai bun in fiinta lui.

Unde-mi sunt cuvintele? Cum sa incep? Oare o sa inteleaga, o sa ma recunoasca, o sa stie ca am fost a lui intr-o viata anterioara? Sigur ca stie asta, altfel de ce s-ar fi asezat langa mine? De ce s-a apropiat atat de firesc, de parca ar fi stiut ca il astept acolo dintotdeauna?
M-a privit in ochii si mi-a zambit din nou, inainte sa se ridice si sa-si continue plimbarea pe alee, detasat, ganditor, absent.
L-am pierdut din nou...

CK Jeans... ;)







No lo comprendo... no lo puedo entender!?


Nu pot sa inteleg de ce, uneori, mi-e dor de tine.
Stiu bine ca nu te iubesc. Nici macar nu-mi placi.
Nu stii sa ma faci fericita, nu mi-e draga prezenta ta,
Iar acum iti recunosc minciunile inainte sa le rostesti,
Doar dintr-o privire.
Si vocea ta, pe care atat am iubit-o
Si atat am tanjit sa o aud in fiecare seara,
Inainte de a adormi
Si zambetul tau de copil rasfatat si plictisit
Pe care il adoram in poze sau in amintiri
Acum nu-mi mai spun nimic.
Tot ce iubeam la tine, urasc acum
Sau mai degraba te consider
Nevrednic de a fi iubit.
Te-am aruncat din sufletul meu, nu-mi mai trebuiai
Erai un accesoriu inutil,
Care-mi strica tinuta, in loc s-o completeze
Si toate noptile in care am plans din cauza ta
S-au evaporat demult...
Prin urmare, chiar nu pot sa-mi explic
De ce, uneori, cand reapari in gandurile mele
Te simt ca pe un desert cu vanilie
A carui reteta n-o mai stie nimeni.

sâmbătă, 24 noiembrie 2007

Once upon a time....


Cand erau mici, se jucau mereu impreuna. Uneori in joc intrau si alti copii, vecini sau colegi de gradinita, dar erau cu totii personaje secundare. Asigurau un fond sonor, se ocupau de recuzita... dar, in realitate, jocul era al lor. Cu ei si despre ei.
El avea parul carliontat, de culoarea alunelor, ochii mari, caprui spre verde si o conformatie vizibil atletica. Nici nu era de mirare, nu statea o clipa locului. Alerga, se catara in copaci, pe acoperisul casei sau pe garduri, juca fotbal, urmarea pisicile pe strada, ca sa le traga de coada, se lua la intrecere cu avioanele cu reactie care apareau uneori pe cer... Maica-sa il imbraca mereu in tricouri sau camasute albe, iar panatalonii, si cei scurti si cei lungi (nu cred ca mai avea vreo pereche pe care sa n-o fi rupt in genunchi), erau mereu purtati cu bretele. Arata ca un pui de italian dintr-o fotografie veche, in sepia.
Ea avea mereu o fata putin trista, putin visatoare si ii placea sa se amestece printre oamenii mari, ascultandu-i in liniste. Stia o multime de povesti si, uneori, cand avea in "public" copiii din vecini sau colegii de gradinita, adunati in jurul ei, le spunea de parca le citea dintr-o carte.
Mama ei ii impletea in fiecare dimineata parul saten in doua cozi, incepand de la tample, sau il lega cu o panglica intr-o singura coada, mai ridicata putin, ca de ponei. Cand era mai mica, o imbraca in rochite ca de papusa, cu volanase sau sortulete. Cea alba, din panza topita, parea de balerina; pentru cea albastra avea palarie asortata, o palariuta care se lega sub barbie si parea de Scarlet O'Hara; mai avea o rochita verde, cu manecute albe, bufante si sortulet alb pe care erau bordate crengute verzi... Hmmm... Da, mai era si rochita alba cu floricele, cu buzunare pe care erau brodate raze de soare. Si mai avea si o pelerina, dintr-un fel de tricot, alb cu mici carouri verzi si franjuri verzi. In afara de uniforma, acestea era singurele ei hainute de fetita. Oricum, ii cam ramasesera mici. In rest, era mereu imbracata in salopete sau pantaloni. Chiar si iarna, avea salopete groase, ca pentru ski. In plus, avea mereu tot felul de bluzite tricotate de mama ei. Cele mai multe albe, unele cu iepurasi sau vrabii pe piept (un fel de gri albastrui, si iepurasii, si vrabiile). Nu ramaneau niciodata albe mai mult de cateva minute dupa ce erau imbracate. Cel mai des ajungeau pline de praf, dar ocazional apareau si pete de dulceata de visine, suc de zmeura sau pepene.
Si totusi, nu era baietoaica. E drept ca locul in care se jucacu cel mai mult era garajul in care tatal lui avea o motocicleta. N-o mai folosise de peste un an. O foloseau insa pe post de banca, se catarau pe ea pur si simplu. Uneori desenau sau "construiau" casute din pachete de tigari, chibrituri, bete din curte, pietricele si cartoane. Cel mai des insa "stateau de vorba". Ore in sir.
In curtea ei erau mereu locuri interesante pentru joaca. Acolo, dar mai ales in magazie, unde tatal ei avea adunate tot felul de lucruri. Sticle colorate, cutii cu tot felul de chestii ruginite si nefolositoare, machete de avioane, sarme, ceasuri, un aparat radio vechi si stricat, un scaun subred, toate prafuite si excelente pentru analize detaliate. Explorau acel loc cu aceeasi placere, de fiecare data, desi rar apareau elemente noi.

joi, 22 noiembrie 2007

J'aime son imperfection...


J'aime ton allure de temps passe... J'aime que tu m'aimes encore... Je ne sais pas si je t'aime encore!

marți, 20 noiembrie 2007

Cuvinte inutile...



Nu-mi pasa de ce spun ceilalti
Nu ma ating cuvintele nimanui
Nici macar ale mele
Le aud, dar trec pe langa mine
Ca un fum verde de eucalipt ars
Rasucindu-se in fire subtiri,
Evaporandu-se mai apoi
Definitiv.
Cuvintele sunt rar rostite
In urma unui proces al gandurilor
Nici in creier, nici in suflet
Nu sunt judecatori destoinici
Care sa aprobe eliberarea lor
Si ies asa, arbitrar
Fara sens, sau de complezenta
Eliberandu-te uneori, sau condamnandu-te
Si cel mai des apar acele cuvinte
Distribuite in fraze scurte
Pe care stii sigur, sigur
Ca nu trebuie sa le spui.
In nici un caz cu voce tare
Si nici macar in scris,
Pentru ca nu e momentul,
Pentru ca nu le va intelege,
Sau va refuza sa le inteleaga.
Pentru ca, a doua zi,
Vei regreta ca le-ai spus,
Dar nu le vei retrage,
Pentru ca stii ca ai avut dreptate.
Astfel de cuvinte sunt usor de recunoscut
Pentru ca iti vine usor sa le spui
Nu depui nici un efort
Sa sune bine
Sa se inteleaga ce vrei
Sa-ti controlezi intonatia
Inflexiunile vocii...
In nici un caz nu le vei rosti bland
Ca o mangaiere, ca o dezmierdare,
Asa cum cel de langa tine ar avea nevoie
Si in nici un caz nu le vei rosti incet
Ca un cantec de leagan pentru fluturi.
Dimpotriva
Astfel de cuvinte sunt patronate de furie
Aduna toate reprosurile din lume
Si sunt strigate cu glas de furtuna
Si tunete.
Cuvintele care vin prea usor
Si pe care n-ai vrea sa simti nevoia sa le spui
Cuvintele care dor
Si nu pot fi intelese, ci doar auzite si simtite
Sunt cuvinte cu care trebuie sa adormi in gand
Daca vei simti ca se topesc
Inseamna ca nu sunt de ajuns de importante
Ca sa merite sa fie rostite.
Vei simti consecintele tacerii dimineata
Cand te vei trezi zambind si cu dor.

duminică, 18 noiembrie 2007

Ploua si e frig...


Vreme de stat in casa si framantat cozonaci pe care sa-i servesti musafirilor care au indraznit sa iasa prin ploaie, alaturi de vin fiert cu scortisoara si zahar brun, servit in cani de pamant.

Vreme de oprit gandurile din zbor ca sa nu se ude, apoi depuse la hibernare, la caldura, sub o patura pufoasa care miroase a vanilie, de la betisoarele HEM.

Vreme de baut ceai de iasomie si de terminat cartile incepute acum trei zile.

Vreme de visat ca nu esti singura pe canapea si el te tine in brate, cu barbia pe umarul tau, citind aceleasi randuri si intelegandu-le sensul o data cu tine.

Vreme de privit filme de pe MGM sau filme vechi pe DVD, rontaind pricomigdale pe care le lasi sa se topeasca in gura in momentele cheie, ca sa nu faci zgomot.

Vreme de blocat visele, lasandu-le sa pluteasca undeva departe, pe ape mai linistite, pana cand o sa stii sa le implinesti sau o sa stie ele sa se implineasca singure, de la sine. Pana cand o sa fii pregatita pentru ele.

Vreme de alungat cocorii zgribuliti de la fereastra, desenandu-le drum spre soare, ca sa nu se rataceasca.

Vreme de multumire ca esti in casa si e liniste si cald, iar el o sa aiba timp sa te iubeasca mai tarziu.

sâmbătă, 17 noiembrie 2007

Tu stii ce vrei?


Stiu ca stii ce-ti doresti,
Lucruri si fiinte
Pe care nu le poti simtii dincolo de piele
Le vrei pentru a sti ca le-ai avut
Pentru a sti si ceilalti ca le-ai avut
Si pentru a vedea cum e sa le ai.
Esti sigur ca asta iti doresti
Pana cand ai.
Apoi, te bucuri putin in sinea ta,
Zambesti cu satisfactie in coltul buzelor,
Dar iti ramane tristetea in privire
Si realizezi putin uimit
Ca nu ai nevoie de ceea ce ti-ai dorit.

E o mare diferenta intre a vrea si a dori.
Ai grija ce-ti doresti
Si incearca sa obtii numai ceea ce vrei
Pentru ca tu nu stii sa arunci cu gratie
Obiectele care nu-ti mai sunt necesare.

vineri, 16 noiembrie 2007

I want a Chanel Chance;)




Coco (Gabrielle Bonheur) Chanel credea in sansa pe care ti-o creezi singura. Parfumul Chance by Chanel este perfect pentru femeia spontana, imprevizibila, optimista, indragostita de viata (conform www.live.chanel.com), invaluind-o in note de mosk alb, vanilie, iasomie, vetiver, patchouli, hiacinth, citrice, ambra... Am testat parfumul in seara asta si mi-a dat o stare extraordinara, in ciuda faptului ca eram foarte obosita.
Am mai testat de curand XX - Hugo Boss, IN2U - CK, si - desi eram convinsa, poate din cauza titlului si a casei producatoare, ca Love in Paris - Nina Ricci este dulce si prea siropos/romantic pentru gustul meu, (hmmm... acum multi ani imi placeau totusi Deci Dela si Premiere Jour), ei bine, am incercat, nu stiu de ce, dintr-un impuls, si Love in Paris. Love it. It's not me right now, but, hopefully, soon:)
In schimb, un parfum care, dupa titlu, prezentare si compozitie parea perfect, anume Silver Rain - La Prairie, m-a dezamagit total. Intotdeauna mi-a placut cum miroase aerul dupa ploaie, in reactie cu pamantul umed, iarba curata, pervazul meu...
Daca intr-o zi voi face un parfum, se va numi, maybe, After Rain - si va mirosi asa. Si a regina noptii, iasomie, tuberoza, frezie, orhidee alba, mosc, putina vanilie, putin santal, eucalipt, floare de portocal, lemon grass, verbina, bambus, ceai verde... A alb sau silver metal, albastru, verde si violet. Iar sticla va avea forma de picatura de ploaie strivita de geam, strabatuta poate de o raza de soare, cu un vis de curcubeu pe fundal...

Pana una alta, sunt absolut cucerita de Chanel Chance. I'm gonna take that chance and make the most of it;;) I think it's time...

p.s. Mi-ar placea sa poata fi simtit din paginile blogului... La urma urmei, scriu pe pagini ingalbenite de hartie cerata, ar trebui sa capteze mult timp aroma incheieturii mele, dupa ce le-am atins cand scriam. Poate ar trebui sa se simta si mirosul de cerneala neagra sau violet, sa se stie ca stiloul cu care am scris este my precious Mont Blanc si ca dupa ce fiecare pagina va fi rasucita sub forma de papirus si sigilata cu initialele mele, vor fi depuse toate spre pastrare in cutii cilindrice cu interiorul din red silk iar exteriorul din dark brown leather.

joi, 15 noiembrie 2007

Piensa en mi



Tacones Lejanos
Music: Ryuichi Sakamoto
Lyrics: Luz Casal, Los Hermanos Rosario.
Film:1991


Piensa en mí

Si tienes un hondo penar, piensa en mí.
Si tienes ganas de llorar, piensa en mí.
Ya ves que venero tu imagen divina,
tu párvula boca que siendo tan niña me
enseño a pecar.

Piensa en mí cuando sufras,
cuando llores también piensa en mí.
Cuando quieras quitarme la vida, no la
quiero para nada, para nada me sirve
sin tí.

Piensa en mi cuando sufras, cuando llores
también piensa en mí.
Cuando quieras quitarme la vida, no la
quiero para nada. Para nada me sirve sin tí.

Piensa en mi cunado sufras, cuando llores
también piensa en mí.
Cuando quieras quitarme la vida para nada,
para nada me sirve sin tí.

Letra y música: Agustín Lara
Editor original: Edwards B. Marks Music
Por cortesia de Canciones del Mundo S.A.
Interpretada por: Luz Casal Artista exclusiva de Hispavox S.A.

http://www.libretto.musicals.ru/text.php?textid=340&language=1

luni, 12 noiembrie 2007

Purple tulips


Lalele in ploaie de toamna
In gradina vacantelor mele de copil,
Culoare frageda si stropi perfecti
Pentru adunat in cestile reginei
Sau in podul palmelor
Si sorbiti pe rand, cu sete de poveste.
Unde s-a ascuns Degetica?
Ce gust are inima ei de clorofila?
Lalele in vaza de cristal
Asezata pe pian... Sau pe semineu...
Ele fredoneaza in gandurile mele.
Imi spun o poveste de demult
Cu doi copii tinandu-se de mana
Alergand prin livada,
Muscand din aceeasi para.
Am uitat raul si luna
Am pierdut urma noastra.
Lalele pe cel din urma mormant,
Rasarite din ochii ei
Batute de vant rece noaptea,
Sarutate de fluturi rataciti dimineata.
Pe cine cautati aici,
Lalele in ploaie de toamna?

Shhhh... ascult.



Imi curge lava fierbinte prin vene
Simt cum inoata prin ea pestisori aurii
Din aceia care indeplinesc dorintele.

Aud vag soapte in mine
Dar stiu ca pestii nu pot sa vorbeasca.
Si totusi cineva imi scrie sub piele
Sub sanul stang: "Il iubesti, il iubesti, il iubesti!"
Repeta obsesiv, nu inteleg de ce
Eu stiu mai bine. Nu pot iubi.
Ignor penita care zgarie si gadila in acelasi timp
Pe sub pielea mea de hartie cerata.

Desculta pe gresia rece
Simt cum frigul urca in mine
Si omoara toti pestii. Adio, dorinte!
Unul, mai mic, s-a ascuns in ochiul meu stang
In care se reflecta o raza de lumina...
S-a inselat. A crezut ca e foc adevarat.
Ce pesti ciudati sunt acestia
Care inoata numai in foc viu!?
Dorinte personificate,
Care se pot implini singure.
Il vad in oglinda cum se zbate,
Imi arde fruntea...
Febra asta o fi cautat-o in capul meu?
"Il iubesti, il iubesti, il iubesti!"
Incearca sa ma convinga, cu ultimele puteri!
Nu cred nimic. De ce ma minte?


Imi spal fata cu apa rece, rece
Imi intra in ochi si stinge focul artificial.
Unele dorinte nu trebuie sa se implineasca.

Ma intorc in patul meu. Nu mai aud nimic in mine...
Dar alaturi respira el.
Oare pestii din el ce soptesc?

joi, 8 noiembrie 2007



Noaptea adanca, tu departe
Vise de ceara, vise de noapte
Ard cantec de leagan timid, dar constient
Ii dau drumul pe valuri, se leagana lent
Ard pana la cenusa, pana la uitare
Ma sugruma o iedera otravitoare
Ramane tentatia in trupul inert
Dar acum e tarziu, nu mai pot sa te iert.

miercuri, 7 noiembrie 2007

The story of us....


"Adorm cu gandul la tine", imi scriai
Stiam atunci ca asa e,
Tu nu m-ai fi mintit.
Vorbele tale aveau aroma de vanilie
Si zambeam linistita.

"Mi-e dor de tine", imi scriai
Desi trecuserea doar trei zile
De absenta.
Gandurile tale rataceau printre castani,
Iar ale mele printre ale tale.

"In curand voi fi langa tine", imi scriai
Ca si cum ai fi fost plecat departe
Si urma sa te intorci.
Eu credeam fiecare cuvant
Si asteptam cuminte langa ploaie.

"Doar nu crezi in busuioc", mi-ai scris
Cand nu te-am visat.
Credeam doar in tine si in mine
Si in ritmul de vals in care imi imbratisai privirea
Cu gust de ciocolata amara si mandarina.

"Nu s-a intamplat nimic", imi scriai
Desi trecusera saptamani
De absenta.
Stiam ca minti, dar n-aveam alt raspuns
Si am cautat un felinar in ceata.

"Imi pare rau", imi scriai
Cu iz de lacrima si scanteie
Intr-un amurg de septembrie.
Simteam amestec de violet si aquamarin,
Dar am inchis ploaia intr-o cutie de ceai verde.

"O sa-ti para rau", imi scriai
Razbunator si vinovat in acelasi timp.
N-aveam timp sa-mi pese,
Aveam iasomie in par si miere pe buze
Pentru alt vis.

duminică, 4 noiembrie 2007

Sophie Ellis Bextor - Today The Sun's On Us



SOPHIE ELLIS BEXTOR LYRICS

"Today The Sun's On Us"

I can see you're somewhere far away
Caught in another place
Where nothings going right
Shouldn't worry about
The worst that could be
When you're here beside me
Don't look for troubled times
Now when everything is fine
[Bridge:]
So you need to fear the bad to see the good
And that's the thing you do
But don't let it spoil the view
Of what's around you
[Chorus:]
There's no rain, there's no storm
Though the blue sky makes you wonder
Don't you fear what will come
Will come
And right now we're in the sun
Sure enough, seasons change
But don't let today get lost
'Cause today the sun's on us
Today the sun's on us
You're so restless

Underneath the surface
Don't you think I notice
It's something you can't hide
When you're fighting with the tide
But you've got to let it go
And just accept the things you can't control
Don't let your shadow spoil the view
Of what's around you
[Chorus]
The years go by
Stars will rise and fall
Will you be by my side
Though it all?
[Chorus]
Today, the sun's on us



[ www.azlyrics.com ]

sâmbătă, 3 noiembrie 2007

Priveste mai adanc!


Ce vezi tu cand ma vezi?
Ma vezi pe mine sau e fata pe care o visai in copilarie
Sau poate aseara?
Vezi stele stralucind in noaptea parului meu?
Vezi gandurile alergand sa se ascunda, spre a nu fi rostite?
Vezi petale de maci pe unghii
Sau vezi mangaieri pe varful degetelor?
Vezi loc pentru odihna pe umarul meu, sau loc pentru sarut?
Te joci cu medalionul pentru ca iti place forma de zar solitar,
Sau pentru ca e intre sanii mei?
Si cand ma tii in brate si imi adulmeci gatul si ma musti de ureche
Iti place sa te joci sau e doar efectul parfumului?

Priveste cu atentie
Si apoi spune-mi
Vreau sa stiu neaparat.

Un noiembrie nu-i de-ajuns...



Am vazut putin mai devreme, pe TVR 2, filmul "Autumn in New York", cu Richard Gere si Winnona Ryder, regizat de Joan Chen (Josie in Twin Peaks). Mi-a amintit foarte mult de un film vazut mai demult, "Sweet November", cu Charlize Theron si Keanu Reeves... In ambele actiunea incepe toamna: in viata lui apare ea si totul se schimba, el nu mai e el, devine un altul, se transforma dintr-un personaj inteligent, complex, realizat profesional, poate misogin, nesigur, care are parte de multe sexperiente si le simte ca atare, doar la nivel fizic - intr-un om care iubeste si stie ca asta e tot ce conteaza. Se lasa cotropit de veselia ei molipsitoare, personalitatea ei, ambitia de copil care crede ca orice e posibil si ca orice vis se va implini, mai devreme sau mai tarziu, senzualitatea involuntara care ii seduce treptat fiecare celula si fiecare gand.
Numai ca, din cine stie ce motive, poate pentru ca e prea frumos ca sa dureze, sau pentru ca el a facut mult rau si acum nu merita sa se bucure prea mult de aceasta stare minunata, ci doar o gusta pentru o vreme ca sa stie toata viata ce-a pierdut si sa traisca mereu bucuria ca a avut asa ceva, dar si tristetea ca nu a durat... nu conteaza neaparat motivele, conteaza ca povestea se termina tragic. Ea are o boala incurabila si moare. Nu, nu are legatura cu "Love Story". Nu neaparat;)
O poveste asemanatoare a fost cea dintre marele muzician Raphael (cea mai buna voce a Spaniei pana sa apara Iglesias) si Laura, femeia a carei privire profunda era imposibil de surpins intr-un tablou, femeia despre care canta in "Quando tu no estas"...
Charlize (Sara) ii daruieste lui Keanu (Nelson) un noiembrie memorabil, chiar ii spune ca ii va da un noiembrie din viata ei (daca imi amintesc eu corect... poate erau alte cuvinte).
Winnona (Charlotte) ramane alaturi de Richard (Will) putin mai mult timp, ajunge sa vada pomul de Craciun impodobit si sa-i impacheteze frumos cadoul.

Prea mult romantism, prea multa drama in toate aceste filme. Nu-mi plac in mod deosebit nici protagonistii. Recunosc insa ca, intr-o oarecare masura, desi stiam/prevedeam ce-o sa se intample, m-am uitat in continuare pentru a vedea cum sufera ei. Ei, barbatii. Ma intreb daca iubirea lor ar fi ramas intacta daca ele nu mureau. Ii puteau insela, parasi, sau poate ar fi plecat ei la un moment dat, pentru "diferente ireconciliabile" sau din alte motive, mai blonde, mai tinere sau doar mai altfel...

Nu de putine ori m-am gandit sa dispar din viata celui pe care il iubeam, doar pentru ca stiam ca o sa-i lipsesc. Sa-l las singur si debusolat, dar cu o multime de lucruri care sa-i aminteasca de mine. Pentru ca stiam ca m-ar iubi mai mult in absenta. Oare vreau sa rascolesc viata cuiva cu o asemenea intensitate, sa traiesc o poveste extraordinara, dar care sa nu dureze prea mult, sau prefer siguranta unei iubiri mediocre, de complezenta, bazata pe respect - dar care sa dureze o viata?

p.s. intamplator, atat Charlize cat si Winnona au parul scurt in aceste filme; tot intamplator, cand l-am cunoscut pe the last El (u know, my Mr. Big, Lord Charming etc.), aveam parul scurt; poate ca n-am stiut sa plec la timp...

vineri, 2 noiembrie 2007

Because he called me...



Imi place melodia asta din mai multe motive, dar mai ales pentru ca intr-o seara m-a sunat El, in timp ce o ascultam. Si nu avea nici un motiv precis, doar asa, voia sa-mi auda vocea, sa-mi povesteasca ce-a mai facut... Ador genul asta de telefoane:)

De fapt, era varianta asta, fara Dorothee...





p.s. stiu, inca nu a nins, ieri a fost o imitatie de fulguiala. Inca e toamna, n-ar fi prea frumos sa cada frunzele o data cu fulgii de zapada...
p.s.2 melodia asta o ascultam in iulie:D Mereu am fost asa, vara pe plaja am tanjit dupa pom de iarna si ninsoare, iarna vreau sa lenevesc la soare. Mereu mi-am dorit doar ce stiam ca nu pot avea, sau e foarte greu de obtinut. Masochista in devenire:)
p.s.3 Iar acum, cautand melodia asta pe youtube, am gasit si alte melodii ale lui Salvatore Adamo. He's got himself a new fan:)

joi, 1 noiembrie 2007

Mother and child...


Astazi am ajuns la metrou cu o jumatate de ora mai devreme decat de obicei. Cu machiaj complet si multumita de felul in care mi s-a aranjat parul (parul meu e prea rebel ca sa pot spune ca-l aranjez eu, ii dau uneori sugestii, dar el se aranjeaza singur, are personalitate proprie, viata proprie - independente de mine... ok, ok, imi seamana putin, pentru ca are un stil care face exceptie de la orice regula - ca mine).
Asa...
La Timpuri Noi urca in metrou un nene cu o geanta de voiaj mare, albastra, cum era albastrul de Prusia din tubul de Tempera pe care il foloseam candva la desen, sotia lui - o femeie de maxim 29 de ani, cu parul aramiu si usor ondulat prins la spate cu o clama-cleste, nemachiata (hmm... sa fii avut urme vagi de ruj?), obosita, dar zambitoare si copilul lor, un baietel de un an si sapte luni (stiu asta pentru ca o doamna in varsta a intrebat-o pe mamica ce varsta are copilul). Vagonul nu era foarte aglomerat, dar erau totusi destul de multi oameni in picioare. Taticul, care intrase primul, a lasat geanta jos, intre picioare, si a apucat un maner de plastic ingalbenit, dintre cele atarnate pe bara de sus, pentru echilibru.
"- Du-te la tati", ii spune mamica baietelului care deja o luase inainte, in viteza. Nu-l nimereste pe tatal lui, nici pe barbatul asezat langa acesta, ci pe urmatorul, la care se duce tinta si il apuca de mana. Se uita in sus spre el, cautand parca privirea familiara care sa-i ofere siguranta, dar... nu o gaseste si i se umezesc ochii. Are ochii mari, mari si caprui, cu gene foarte lungi. Ii vad o lacrima.
"- Taatiiiii!!!"
Mama lui l-a apucat deja de mana si l-a adus pe scaunul eliberat in fata mea. Il tine pe genunchi, i-a scos caciula de pe capul cam mare fata de restul corpului (cred eu) si il leagana usor. Batrana de langa ea ii zambeste intelegatoare, acel zambet care spune "stiu cum e, am crescut si eu copii" si incepe sa-i puna intrebarile obisnuite pe care le pui unei femei cand e cu un copil, mai ales unul dragalas: "Cum il cheama? Cati ani are? Vai, multi inainte, sa va traiasca... Si vorbeste deja? E cuminte? Mananca tot sau e mofturos? Doarme la pranz?"), iar femeia raspunde cu placere, acea placere pe care o au de obicei mamele care vorbesc despre puii lor, cei mai cuminti, cei mai frumosi, cei mai...
Am ajuns la Unirii. Eu cobor aici. Copilul e deja vesel, le zambeste celor care il privesc si chiar inainte sa cobor il vad cum scoate limba la batranul din fata lui, care intra in joc si se stramba la el. Lacrima aceea inca nu s-a uscat, a alunecat sub genele incredibil de lungi, dar el rade in hohote!

Johnny/June Cash, Bob Dylan, Joan Baez: It Ain't Me, Babe

Am vazut de curand filmul "Walk The Line", cu Joaquin Phoenix in rolul lui Johnny Cash/ Reese Whitherspoon in rolul aprigei June Carter. Desigur, in ceea ce priveste interpretarea melodiei ce urmeaza, prefer originalul. Intotdeauna prefer originalele;)















JOHNNY CASH LYRICS

"It Ain't Me, Babe"

Go away from my window
Leave at your own chosen speed
I'm not the one you want, babe
I'm not the one you need
You say you're lookin' for someone
Who's never weak but always strong
To protect you and defend you
Whether you are right or wrong
Someone to open each and every door

[CHORUS:]
But it ain't me babe
No, no, no, it ain't me babe
It ain't me you're lookin' for, babe

Go lightly from the ledge, babe
Go lightly on the ground
I'm not the one you want, babe
I'll only let you down
You say you're lookin' for someone
Who'll promise never to part
Someone to close his eyes to you
Someone to close his heart
Someone to die for you and more

[REPEAT CHORUS]

You say you're lookin' for someone
To pick you up each time you fall
To gather flowers constantly
And to come each time you call
And will love you for your life
And nothin' more

[REPEAT CHORUS]


[ www.azlyrics.com ]