Am vazut putin mai devreme, pe TVR 2, filmul "Autumn in New York", cu Richard Gere si Winnona Ryder, regizat de Joan Chen (Josie in Twin Peaks). Mi-a amintit foarte mult de un film vazut mai demult, "Sweet November", cu Charlize Theron si Keanu Reeves... In ambele actiunea incepe toamna: in viata lui apare ea si totul se schimba, el nu mai e el, devine un altul, se transforma dintr-un personaj inteligent, complex, realizat profesional, poate misogin, nesigur, care are parte de multe sexperiente si le simte ca atare, doar la nivel fizic - intr-un om care iubeste si stie ca asta e tot ce conteaza. Se lasa cotropit de veselia ei molipsitoare, personalitatea ei, ambitia de copil care crede ca orice e posibil si ca orice vis se va implini, mai devreme sau mai tarziu, senzualitatea involuntara care ii seduce treptat fiecare celula si fiecare gand.
Numai ca, din cine stie ce motive, poate pentru ca e prea frumos ca sa dureze, sau pentru ca el a facut mult rau si acum nu merita sa se bucure prea mult de aceasta stare minunata, ci doar o gusta pentru o vreme ca sa stie toata viata ce-a pierdut si sa traisca mereu bucuria ca a avut asa ceva, dar si tristetea ca nu a durat... nu conteaza neaparat motivele, conteaza ca povestea se termina tragic. Ea are o boala incurabila si moare. Nu, nu are legatura cu "Love Story". Nu neaparat;)
O poveste asemanatoare a fost cea dintre marele muzician Raphael (cea mai buna voce a Spaniei pana sa apara Iglesias) si Laura, femeia a carei privire profunda era imposibil de surpins intr-un tablou, femeia despre care canta in "Quando tu no estas"...
Charlize (Sara) ii daruieste lui Keanu (Nelson) un noiembrie memorabil, chiar ii spune ca ii va da un noiembrie din viata ei (daca imi amintesc eu corect... poate erau alte cuvinte).
Winnona (Charlotte) ramane alaturi de Richard (Will) putin mai mult timp, ajunge sa vada pomul de Craciun impodobit si sa-i impacheteze frumos cadoul.
Prea mult romantism, prea multa drama in toate aceste filme. Nu-mi plac in mod deosebit nici protagonistii. Recunosc insa ca, intr-o oarecare masura, desi stiam/prevedeam ce-o sa se intample, m-am uitat in continuare pentru a vedea cum sufera ei. Ei, barbatii. Ma intreb daca iubirea lor ar fi ramas intacta daca ele nu mureau. Ii puteau insela, parasi, sau poate ar fi plecat ei la un moment dat, pentru "diferente ireconciliabile" sau din alte motive, mai blonde, mai tinere sau doar mai altfel...
Nu de putine ori m-am gandit sa dispar din viata celui pe care il iubeam, doar pentru ca stiam ca o sa-i lipsesc. Sa-l las singur si debusolat, dar cu o multime de lucruri care sa-i aminteasca de mine. Pentru ca stiam ca m-ar iubi mai mult in absenta. Oare vreau sa rascolesc viata cuiva cu o asemenea intensitate, sa traiesc o poveste extraordinara, dar care sa nu dureze prea mult, sau prefer siguranta unei iubiri mediocre, de complezenta, bazata pe respect - dar care sa dureze o viata?
p.s. intamplator, atat Charlize cat si Winnona au parul scurt in aceste filme; tot intamplator, cand l-am cunoscut pe the last El (u know, my Mr. Big, Lord Charming etc.), aveam parul scurt; poate ca n-am stiut sa plec la timp...
Un comentariu:
Sau poate noua, in viata reala, ne e prea teama sa plecam. Teama ca noi nu am putea trai fara ei si nu invers.
Si da, filmele chiar seamana intre ele, dar pe langa ca sunt foarte siropoase au totusi si ceva unic, care le face sa merite a fi privite.
Trimiteți un comentariu