Astazi am ajuns la metrou cu o jumatate de ora mai devreme decat de obicei. Cu machiaj complet si multumita de felul in care mi s-a aranjat parul (parul meu e prea rebel ca sa pot spune ca-l aranjez eu, ii dau uneori sugestii, dar el se aranjeaza singur, are personalitate proprie, viata proprie - independente de mine... ok, ok, imi seamana putin, pentru ca are un stil care face exceptie de la orice regula - ca mine).
Asa...
La Timpuri Noi urca in metrou un nene cu o geanta de voiaj mare, albastra, cum era albastrul de Prusia din tubul de Tempera pe care il foloseam candva la desen, sotia lui - o femeie de maxim 29 de ani, cu parul aramiu si usor ondulat prins la spate cu o clama-cleste, nemachiata (hmm... sa fii avut urme vagi de ruj?), obosita, dar zambitoare si copilul lor, un baietel de un an si sapte luni (stiu asta pentru ca o doamna in varsta a intrebat-o pe mamica ce varsta are copilul). Vagonul nu era foarte aglomerat, dar erau totusi destul de multi oameni in picioare. Taticul, care intrase primul, a lasat geanta jos, intre picioare, si a apucat un maner de plastic ingalbenit, dintre cele atarnate pe bara de sus, pentru echilibru.
"- Du-te la tati", ii spune mamica baietelului care deja o luase inainte, in viteza. Nu-l nimereste pe tatal lui, nici pe barbatul asezat langa acesta, ci pe urmatorul, la care se duce tinta si il apuca de mana. Se uita in sus spre el, cautand parca privirea familiara care sa-i ofere siguranta, dar... nu o gaseste si i se umezesc ochii. Are ochii mari, mari si caprui, cu gene foarte lungi. Ii vad o lacrima.
"- Taatiiiii!!!"
Mama lui l-a apucat deja de mana si l-a adus pe scaunul eliberat in fata mea. Il tine pe genunchi, i-a scos caciula de pe capul cam mare fata de restul corpului (cred eu) si il leagana usor. Batrana de langa ea ii zambeste intelegatoare, acel zambet care spune "stiu cum e, am crescut si eu copii" si incepe sa-i puna intrebarile obisnuite pe care le pui unei femei cand e cu un copil, mai ales unul dragalas: "Cum il cheama? Cati ani are? Vai, multi inainte, sa va traiasca... Si vorbeste deja? E cuminte? Mananca tot sau e mofturos? Doarme la pranz?"), iar femeia raspunde cu placere, acea placere pe care o au de obicei mamele care vorbesc despre puii lor, cei mai cuminti, cei mai frumosi, cei mai...
Am ajuns la Unirii. Eu cobor aici. Copilul e deja vesel, le zambeste celor care il privesc si chiar inainte sa cobor il vad cum scoate limba la batranul din fata lui, care intra in joc si se stramba la el. Lacrima aceea inca nu s-a uscat, a alunecat sub genele incredibil de lungi, dar el rade in hohote!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu