Nu-mi pasa de ce spun ceilalti
Nu ma ating cuvintele nimanui
Nici macar ale mele
Le aud, dar trec pe langa mine
Ca un fum verde de eucalipt ars
Rasucindu-se in fire subtiri,
Evaporandu-se mai apoi
Definitiv.
Cuvintele sunt rar rostite
In urma unui proces al gandurilor
Nici in creier, nici in suflet
Nu sunt judecatori destoinici
Care sa aprobe eliberarea lor
Si ies asa, arbitrar
Fara sens, sau de complezenta
Eliberandu-te uneori, sau condamnandu-te
Si cel mai des apar acele cuvinte
Distribuite in fraze scurte
Pe care stii sigur, sigur
Ca nu trebuie sa le spui.
In nici un caz cu voce tare
Si nici macar in scris,
Pentru ca nu e momentul,
Pentru ca nu le va intelege,
Sau va refuza sa le inteleaga.
Pentru ca, a doua zi,
Vei regreta ca le-ai spus,
Dar nu le vei retrage,
Pentru ca stii ca ai avut dreptate.
Astfel de cuvinte sunt usor de recunoscut
Pentru ca iti vine usor sa le spui
Nu depui nici un efort
Sa sune bine
Sa se inteleaga ce vrei
Sa-ti controlezi intonatia
Inflexiunile vocii...
In nici un caz nu le vei rosti bland
Ca o mangaiere, ca o dezmierdare,
Asa cum cel de langa tine ar avea nevoie
Si in nici un caz nu le vei rosti incet
Ca un cantec de leagan pentru fluturi.
Dimpotriva
Astfel de cuvinte sunt patronate de furie
Aduna toate reprosurile din lume
Si sunt strigate cu glas de furtuna
Si tunete.
Cuvintele care vin prea usor
Si pe care n-ai vrea sa simti nevoia sa le spui
Cuvintele care dor
Si nu pot fi intelese, ci doar auzite si simtite
Sunt cuvinte cu care trebuie sa adormi in gand
Daca vei simti ca se topesc
Inseamna ca nu sunt de ajuns de importante
Ca sa merite sa fie rostite.
Vei simti consecintele tacerii dimineata
Cand te vei trezi zambind si cu dor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu