Stii de ce nu-mi pasa?
Vrei sa stii?
Iti pasa?
Iti spun oricum,
Chiar daca nu ma intrebi
Vreau sa ma asigur
Ca nu ti-au ametit gandurile
De la culorile amestecate
In mintea ta de fum.
Ei bine
Nu-mi pasa daca mori
Sau traiesti
Daca visezi
Sau vegetezi
Daca gresesti
Sau castigi...
Pentru ca te-am sters din sistem
Am decis sa-ti uit ziua nasterii
Si noaptea mortii.
Nu mai stiu daca m-ai mintit,
Daca ma cautai din curiozitate
Sau daca te bucurai sa ma vezi
Dansand in ploaia ta rece
Si incalzind fiecare strop
La aburi de vara topita
In narghilea.
Nu mai stiu de ce te-am primit
In gandurile mele
De fiecare zi
Si noapte
Ca pe un fluture de-abia nascut
Intr-o floare cu petale de alta culoare
Pe care nu o recunoaste drept mama.
Nu mai stiu de ce ti-am dat voie
Sa afli toate culorile mele
Si te-am ajutat sa inveti ritmurile
In care ele pluteau
Duse de vant.
Nu mai stiu de ce am ascultat
Cum iti inchideai lacrimile intr-o scoica
Pentru a le trimite apoi in mare
Crezand ca, sarate fiind, ca si ea
N-o sa le recunoasca drept straine
Si o sa le amestece printre ale ei...
Te-am invatat sa te agati de crengile mele
Si le-ai rupt in cadere!
Te-am lasat sa privesti soarele
De jos, din iarba, de unde cazusei
In timp ce iti tineam umbra, sa nu arzi
Chiar de tot.
Muzica ta m-ar ameti acum
Pentru ca e departe, adanca, trista si violenta
Ca tine.
La inceput ma linistea doar pentru ca era a ta,
Iar tu erai ca mine.
Te-am invatat sa memorezi
Culori si miresme
Pe care le-ai folosit in contratimp.
Ti-am dezvaluit taina viselor
Dar n-ai vrut sa o intelegi.
Iar acum te trimit departe
In vartejul lumii
Te las sa cauti adrese inutile
Si sa gasesti intelesuri
Pentru hieroglifele viitorului.
Nu-mi mai pasa daca o sa cresti si o sa rodesti,
Sau o sa te pierzi in ceata,
Sau o sa cazi,
Pentru ca acum stiu
Ca prezenta ta imi este inutila
Si nu-mi mai hraneste iluziile,
Chiar daca tu crezi
Ca stii sa minti frumos.
Crengile mele o sa creasca la loc
Iar florile mele o sa aiba alte culori
Dar tu n-ai sa mai gasesti aceeasi liniste
La umbra altor copaci.
Singuratatea printre semeni
E un blestem asumat.
Daca vei invata sa te bucuri
N-o sa fiu aici sa-ti zambesc
Iar cand va veni o alta vara
Cu furtuni si ploi de piatra
O sa doara mai rau...
Insa mie n-o sa-mi pese
Chiar daca o sa stiu
Ca mori incet,
Pentru ca meriti.
Iertarea nu vine mereu
Fara sa o ceri.
Linistea nu vine mereu
Fara sa fie alungata de altii,
Iar fericirea apare mai ales
Cand incerci sa o construiesti.
Razele soarelui vin insa in fiecare dimineata
Chiar daca nu le meriti
Si nu le chemi.
Daca tu tii ochii inchisi
Si nu vrei sa vezi unde se aseaza
Ceilalti fluturi...
Daca nu-ti pasa ca te ratacesti
Si n-ai destule vieti sa continui drumul,
Daca nu vrei sa te asezi din cand in cand
Ci doar sa zbori, mereu, mereu, in nestire
Pana ti se frang aripile...
Daca vrei sa fii o lumanare care arde
Pe mormantul altei iubiri
Negasite
Te las intr-o lume care vorbeste in alte limbi
Si care ucide inadaptatii
Reducandu-i la tristete eterna.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu