Atat de firava, de mica si gingasa, cu aripioarele ei stravezii de zana, a poposit la fereastra mea. S-a asezat pe pervaz, tremurand, desi afara adia o briza placuta. Avea febra si tremura din tot corpul. Se ratacise, pasamite, si aerul din lumea noastra nu-i facea bine. M-am apropiat incet si am acoperit-o cu o frunza pufoasa de violeta. Se uita in ochii mei si nu zicea nimic, dar o vedeam ca sta sa planga. Ochii ei erau mari, verzi si adanci, ca o mare de iarba umeda dupa ploaie. Avea genele curbate si clipea din ele de parca ar fi fost de fapt aripi de fluture. Purta o rochita transparenta, galbena, si avea in jurul taliei un inel subtire, in loc de brau. Mirosea ca floarea de castan dupa ploaie si parea speriata de parca o batusera toate vanturile. Mi-am dat seama ca respiratia mea o incalzeste. Am asezat-o incet printre florile violetei de pe pervaz si am lasat-o sa atipeasca. Cand se va trezi, va decide singura daca imi va spune povestea ei sau va zbura mai departe.
6 comentarii:
ce frumos !!! imi place povestirea ta de primavara, cu zane si cu violete... offf, acum o sa astept continuare, sper sa iti spuna povestea cand se trezeste...
uaa poza de la sephora de la farduri;)
@Alex: Ba eu cred ca o sa fie ingrata si o sa zboare de indata ce se trezeste. Dar nu conteaza, pentru ca a vorbit in somn.;)
@Anonim: Da, mi-a placut mult imaginea. De ce anonim?:)
a, atunci e bine... poate ne spui si noua povestea ei ;)
Duminica linistita iti doresc !
Multumesc, Alex, la fel si tie.:)
foarte dragut post-ul! mi-a redat starea de spirit de care aveam acum nevoie...
Trimiteți un comentariu