In ziua in care a murit Sabin Balasa, cei de la Antena 2 au redifuzat o emisiune in care fusese invitat la o discutie cu o tipa al carei nume nu il retin, dar careia i-am apreciat usurinta cu care aborda orice subiect.
L-a intrebat daca regreta ca nu si-a gasit marea iubire pana la aceasta varsta. El a recunoscut ca este unul dintre marile sale regrete.
De amintit faptul ca pictorul Sabin Balasa a fost casatorit de 5 ori.
De cand ma stiu, am vrut sa cred ca fiecare isi gaseste undeva, chiar daca pentru foarte putin timp, acea jumatate. Poate pentru ca primele mele lecturi au fost povestile, asa cum mi se pare normal sa fie pentru orice copil.
A nu avea parte de asta (de jumatatea care sa te completeze perfect) mi se parea un fel de blestem, de pedeapsa, de urmare fireasca a faptului ca nu ai meritat o asemenea sansa. De fapt, si acum vad situatia tot cam asa. Numai ca... Ma gandeam si la faptul ca lui Sabin Balasa i s-a dat altceva in schimb. Talentul. Prea mult, poate, ca sa i se mai dea si o iubire profunda si durabila, care sa-i aduca exaltarea necesara unei vieti de om. Sau, poate, pentru el, completarea spirituala a avut loc prin alta prezenta de sex feminin: arta, mai exact pictura (si uneori si sora ei, sculptura).
Asta daca nu cumva a intalnit marea iubire in viata, dar nu a stiut sa o vada, sau a lasat-o sa treaca pe langa el, sau nu a recunoscut-o drept mare iubire pentru ca nu a fost ceva de durata, sau... Am auzit ca se poate intampla si asa ceva. "E posibil sa-ti ratezi soarta, s-o lasi sa treaca pe langa tine, daca nu esti atent", imi spunea un batran pescar pe care l-am cunoscut mai demult, un om simplu, dar care gasise multe raspunsuri si retete care ii aduceau fericirea.
Poate i s-a dat genialitatea artistica si i s-a luat dreptul la iubirea omeneasca, poate a fost pedepsit pentru cine stie ce greseli (mandria?), poate n-a stiut sa vada ce a avut, pentru ca gandurile lui era ratacite in adancul si in acelasi timp inaltul albastru...
Imi amintesc si un interviu mai vechi, tot cu Sabin Balasa, in care vorbea despre pasiunea pentru albastru, culoarea care te calmeaza si te energizeaza in acelasi timp, si dispretul pentru galbenul acela urat, tare, culoarea bolii. Mai exact, vorbea despre cum a fost nevoit sa renunte la un atelier unde ii facea mare placere sa lucreze, pentru ca lumina era excelenta in acea incapere, atunci cand "vecinii de langa casa" au ales sa zugraveasca un perete pe care el il vedea pe fereastra intr-un galben foarte urat. Nu m-am putut abtine sa nu ma gandesc ca nu ar fi apreciat defel moda acestei veri, in care toate don'soarele o sa poarte galbenul acela tare si oribil. Poate chiar i-ar fi facut rau.
Regret ca nu a avut parte de batai ale inimii in numele iubirii, chiar daca asta ar fi fost pretul pe care a trebuit sa-l plateasca pentru darul inspiratiei de a crea albastrul profund de Balasa. Sper ca acolo unde e acum ii surade alaturi o blonda Hildegard, daca e posibil.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu