I got the message....

Imi amintesc perfect. Toata noaptea a plouat torential, o ploaie rece si albastra de un albastru metalic, de parca ar fi cazut special ca sa ma pedepseasca. Ma asezasem pe pervaz, cu fruntea lipita de fereastra si o impingeam, sperand ca o sa se sparga si o sa cad, o sa ma zbat putin si-apoi se va termina. Ma durea fruntea, simteam presiunea impingerii ca si cum fereastra se impingea de fapt, incercand sa treaca prin mine sau sa-mi opuna rezistenta.

Oare merita sa mori intr-o zi ca asta, rece, orbita de ceata, intunecata de ploaia albastra? Dupa astfel de ploi nu apare niciodata speranta pe cer si oricum nu mai am incredere in culorile ei. Sunt sperante pentru copii nevinovati, iar eu port cu mine o vina care m-a maturizat fara sa vreau. Am imbatranit in cateva zile.

M-am trezit tot pe pervaz, cu genunchii stransi sub barbie, cu mainile amortite pe glezne, cu fruntea rece si buzele umede si invinetite. Mi le muscasem in somn... Traiam si ma durea. Am intors privirea spre camera pe care o uram si totusi imi era atat de draga, doar imi daruise adapost atatia ani si imi protejase visele, gandurile care frematau ca frunzele toamnei in vant sau alergau nebune ca o herghelie de cai salbatici cand imi era prea dor si nu stiam unde sa te caut. Camera in care mi-am frant de atatea ori aripile care se incapatanau sa creasca din nou... Ma dureau atat de tare peretii gri si nu intelegeam de ce nu se apropie ca sa ma striveasca, de ce nu se pravalesc peste mine umbrele noptii si se lasa atat de lesne alungate de zorii zilei?

Stiu sigur, parca vad aievea in fata ochiilor ca inca palpaia candela veche si imi era atat de frig incat as fi vrut sa-i sorb flacara, sa mai simt o data ca ard pe dinauntru. Nu intelegeam nimic. Nu se moare din asta? Dar de ce? Ce sens are?

Si mi-am intors din nou privirea spre fereastra, instinctiv poate, sau pentru ca era cel mai firesc gest in determinarea viitorului meu, atat de incert in acea clipa leganata intre vis si iluzia lui. Si atunci i-am zarit reflexia intr-un ciob lucios de apa albastra, i-am deslusit clar silueta, prelunga, intunecata, vie! N-am aflat niciodata de unde venea, ce cauta pe strada mea, incotro se indrepta sau de ce era atat de trist. L-am iubit din prima clipa pentru revelatia pe care mi-o daruise. Traiesc pentru ca nu l-am cunoscut inca! Mi-e frig ca sa nu irosesc prea curand arderile ce trebuie sa vina! Totul pare atat de simplu acum, incat simt nevoia sa deschid fereastra si sa adulmec mirosul diminetii dupa ploaie, dulce ca visele si energizant ca inceputurile.