Am invatat sa astept, dar nu inteleg sensul asteptarii. Timpul in care ma pot bucura de posesiunea a ceea ce doresc se scurteaza astfel. Viata e prea scurta sa traim asteptand. Ma si vad, la sfarsit, discutand cu alt spirit ratacitor:
- Ei bine, cum a fost? Cum ai trait?
- Am trait asteptand. N-a fost in zadar, am cules roadele rabdarii. A fost frumos...
- A meritat?
- Asteptarea? Nu. A fost timp pierdut. Am asteptat in somn, vegetand. As fi preferat sa traiesc in timpul ala.
- Si-atunci, de ce n-ai facut nimic? De ce nu te-ai trezit?
- Stii doar... Numai in somn visele par reale. Cele pe care le visezi cu ochii deschisi dor. Am preferat sa astept visand.
- Cred ca nu ti-a fost prea usor... Si el?
- El m-a gasit dormind si n-a vrut sa ma trezeasca. S-a multumit sa ma priveasca in tacere. Nu sunt sigura, dar cred ca si el visa ceva.
- Sigur ca visa si el, cu totii avem un vis al nostru. Dar erai si tu in visul lui?
- Asa cred. Tot ce-mi amintesc e ca n-a vrut sa ma trezeasca. S-a asezat incet, incet, pe marginea patului, si m-a sarutat pe varful degetului mic.
- Si te-ai trezit?
- Nu. M-am trezit cand plecase deja iar urma sarutului se evaporase. In schimb, eu aveam un copil care nu semana cu el.
- Si-atunci? Care-au fost roadele rabdarii?
- Mi-a aprins ieri o lumanare. Nu m-a uitat...
Am invatat sa astept pentru ca e o lectie necesara. Acum trebuie sa invat si cat timp merita sa astept... Visarea e inevitabila, dar sunetul realitatii e mai clar. Logica e simpla: trebuie sa ma trezesc inainte de rasaritul soarelui, daca vreau sa asist la nasterea luminii.
3 comentarii:
:)) adevarat.. de multe ori parca pierdem vremea aiurea.. asteptand.. sau dormind.. de-aia ma trezesc eu devreme.. :)) nah.. cand ma trezesc la 12.. parca am pierdut o zi din viatza facand.. nimic.
asteptarea ne face de cele mai multe ori sa ne dam seama de cat de pretios e timpul petrecut :)
you've got tagged:D
Trimiteți un comentariu