Ceai cu apa de ploaie....

Am oprit apa de ploaie si am folosit-o pentru Marcelle cu sirop de artar... Aluneca in mine esenta padurii de artar. Am uitat sa adaug miere in ceasca... Desenez cerculete cu aratatorul in miere, cu privirea pierduta in gol si aer de Lizuca fara 'Dumbrava minunata' si fara soricar cuminte langa mine. Oare exista soricari cuminti? Cei pe care i-am intalnit eu erau niste dracusori nesuferiti, care-si bagau botul lung si curios peste tot. Din aceia care te musca de glezne si apoi se gudura pe langa tine, ca si stapanii lor.

Adorm pe veranda cu degetul in gura, ca un sugar. Visez un cal alb pe plaja, un cal ratacit care nu stie ce cauta acolo. Cand ma voi trezi, nu va mai fi nici urma de miere pe degetul meu. Imi voi prinde in par o floare galbena de hibiscus si voi porni spre plaja, sa caut cai albi rataciti in spuma marii. Purtand in mine seva de artar, ma voi indrepta spre alge, infruntand briza care se va strecura obraznica pe sub rochia alba...

Nici urma de cal alb. Toti caii de pe plaja sunt negri astazi. Asta ma face sa-mi doresc un cal aramiu, cu coama blonda. N-am stiut niciodata cum se numeste rasa aceasta de cai, dar stiu sigur ca n-am sa-i gasesc pe plaja. Au fugit de ploaie si s-au ascuns in munti, intr-o zi de toamna, schimbandu-si culoarea dupa frunzele din padure, ca sa nu-i mai recunoasca nimeni.

Mi-ar placea sa am un astfel de cal, sa ma plimbe toamna pe munte, sa ma ajute sa fug de toate gandurile rele care ma urmaresc cand nu ma aude nimeni. As vrea sa am un cal care sa-si schimbe culoarea in functie de locul in care ne aflam, ca un cameleon. Sa se faca verde cand urcam dealurile, auriu cand suntem pe plaja, albastru-verzui cand se lasa atins de apa marii, transparent cand ploua, cenusiu cand e ceata... Sa fie ireal si imposibil de recunoscut, asa cum sunt eu in visele mele. Un cal care sa-si transforme picioarele in roti cand ajungem pe autostrada, iar atunci cand ajungem in oras le transforma inapoi in picioare, lungi, lungi de tot, ca sa ma poata purta pe deasupra cladirilor. Sa sar cu el peste firele de telegraf, ca la curse, razand de pasarile care isi obosesc aripile ca sa ajunga atat de sus.

Rup o bucata de cer sa mi-o asez pe umeri ca mantie albastra si o simt cum imi intra in piele, in timp ce se topeste. Ma transform in pasare albastra si adorm pe un nor de pe care voi cadea de indata ce se va lasa sorbit de soare.

Numar secundele in cadere... Refuz sa zbor, astept sa ating apa marii si sa ma topesc in ea. 1,2,3,4...