Dolce Vita

luni, 7 septembrie 2009

Bonjour Tristesse (1958) - Juliette Greco



Tristetea e acel 'je ne sais quoi' ce apare in gand, dar se simte fizic, desi poate fi doar o senzatie-fantoma care sa te insoteasca daca ii permiti, ori alaturi de care sa inveti sa traiesti, daca esti prea slab sa o infrunti.

Apare inevitabil cel putin o data pe zi, chiar daca o alungi hotarat, punandu-ti masca de clown.

Daca ii permiti, poate ajunge un alter ego al tau, adesea perceput ca unic. "O cunosti pe X? Cine, fata aceea trista mereu, vesnic nemultumita, chiar si atunci cand se straduieste sa zambeasca ori cand spune ceva dragut? Da, toata lumea o cunoaste pe X! Toata lumea o evita pe X, pentru ca e mereu trista si iti strica cheful"...


Si-atunci, de ce sunt frumoasa mai ales in pozele in care sunt trista? Pentru ca o accept elegant sau pentru ca atunci sunt sincera cu adevarat?

Je sais! Pentru ca the sadness giver was the same one who could give me the joy!

6 comentarii:

Rareș spunea...

Hehe, uite cum te regăsesc tocmai când scrii despre frumusețe și tristețe...

Annie spunea...

Hehe, da, uite cum regasesti tocmai acum... Missed me?

Elisa spunea...

that's a perfect answer!:)
bine te-am regasit!

Rareș spunea...

Asta e tot?

Blackcriss spunea...

Tulburator de intrinsec, fantastic, pur si si simplu irefutabil... Love'it !!!
Exactly what I feel in that moment, atunci cand timpul dispare inghetat, dimensiunile se retrag alungite si retraiesc din nou o chinuitoare milisecunda – atom defect al trecutului fara timp.

Annie spunea...

Blackcriss, ne cunoastem?