Dolce Vita

Se afișează postările cu eticheta crime time. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta crime time. Afișați toate postările

luni, 1 decembrie 2008

Himere...




Nu reusesc sa-mi amintesc exact ce anume caut. Probabil ca pe mine, dar altfel, sau intr-un alt context, sau in alta parte. Daca nu stiu ce caut, cum sa fac primul pas spre regasire? Stiu sigur ca e ceva ce am mai avut... dar nu stiu daca in realitate sau doar intr-un vis ce parea real. Nu stiu in care dintre lumile mele imi este locul, dar stiu ca nu le mai vreau pe toate. E greu sa te regasesti cand in jurul tau e ceata si intrezaresti doar figuri neclare. Nu stiu de ce ma incapatanez sa nu arunc felinarul asta vechi si spart, a carui flacara de-abia mai palpaie. Nici macar nu-mi lumineaza calea, ci arunca umbre care deformeaza si mai mult realitatea... sau ceea ce pare a fi real in fata mea.

Nici nu am nevoie de lumina. Pot sa pasesc si in ceata, si in intuneric. Nu trebuie decat sa cred ca voi ajunge la destinatie, indiferent cat de departe ar fi... Mi-ar fi mult mai usor daca as stii ce anume caut. Simt ca ratacesc in povestea altcuiva.

Si totusi, totul pare atat de clar si de simplu cand ma tii de mana, desi nici tu nu stii incotro mergem! Cred ca a inceput sa-mi placa sa ne ratacim. Atat de mult, incat mi-e teama ca-mi va fi dor de acest sentiment de nesiguranta dupa ce voi ajunge la destinatie.

Sunt atat de multe intrebari... Oare sa caut un felinar nou sau sa-l repar pe cel vechi? Oare vreau sa vad ce ascunde ceata? Oare o sa-mi placa ce voi gasii la capatul drumului? Daca aleg o singura lume, fara ceata si himere, unde o sa ma mai ascund cand nu stiu ce vreau?

duminică, 11 mai 2008

Ceai cu apa de ploaie....




Am oprit apa de ploaie si am folosit-o pentru Marcelle cu sirop de artar... Aluneca in mine esenta padurii de artar. Am uitat sa adaug miere in ceasca... Desenez cerculete cu aratatorul in miere, cu privirea pierduta in gol si aer de Lizuca fara 'Dumbrava minunata' si fara soricar cuminte langa mine. Oare exista soricari cuminti? Cei pe care i-am intalnit eu erau niste dracusori nesuferiti, care-si bagau botul lung si curios peste tot. Din aceia care te musca de glezne si apoi se gudura pe langa tine, ca si stapanii lor.

Adorm pe veranda cu degetul in gura, ca un sugar. Visez un cal alb pe plaja, un cal ratacit care nu stie ce cauta acolo. Cand ma voi trezi, nu va mai fi nici urma de miere pe degetul meu. Imi voi prinde in par o floare galbena de hibiscus si voi porni spre plaja, sa caut cai albi rataciti in spuma marii. Purtand in mine seva de artar, ma voi indrepta spre alge, infruntand briza care se va strecura obraznica pe sub rochia alba...

Nici urma de cal alb. Toti caii de pe plaja sunt negri astazi. Asta ma face sa-mi doresc un cal aramiu, cu coama blonda. N-am stiut niciodata cum se numeste rasa aceasta de cai, dar stiu sigur ca n-am sa-i gasesc pe plaja. Au fugit de ploaie si s-au ascuns in munti, intr-o zi de toamna, schimbandu-si culoarea dupa frunzele din padure, ca sa nu-i mai recunoasca nimeni.

Mi-ar placea sa am un astfel de cal, sa ma plimbe toamna pe munte, sa ma ajute sa fug de toate gandurile rele care ma urmaresc cand nu ma aude nimeni. As vrea sa am un cal care sa-si schimbe culoarea in functie de locul in care ne aflam, ca un cameleon. Sa se faca verde cand urcam dealurile, auriu cand suntem pe plaja, albastru-verzui cand se lasa atins de apa marii, transparent cand ploua, cenusiu cand e ceata... Sa fie ireal si imposibil de recunoscut, asa cum sunt eu in visele mele. Un cal care sa-si transforme picioarele in roti cand ajungem pe autostrada, iar atunci cand ajungem in oras le transforma inapoi in picioare, lungi, lungi de tot, ca sa ma poata purta pe deasupra cladirilor. Sa sar cu el peste firele de telegraf, ca la curse, razand de pasarile care isi obosesc aripile ca sa ajunga atat de sus.

Rup o bucata de cer sa mi-o asez pe umeri ca mantie albastra si o simt cum imi intra in piele, in timp ce se topeste. Ma transform in pasare albastra si adorm pe un nor de pe care voi cadea de indata ce se va lasa sorbit de soare.

Numar secundele in cadere... Refuz sa zbor, astept sa ating apa marii si sa ma topesc in ea. 1,2,3,4...


miercuri, 26 martie 2008

Paso doble con el diablo! Inceputul.







Brrr!!! Friiig, frig si un vant nebun respira furios printre blocuri
Ameninta sa le inghete dintr-o suflare si le loveste crunt
A spart un geam ce l-a sfidat ramanand deschis, in lipsa stapanei
A infoiat perdelele pana au ajuns sa darame vaza de pe masa
Lalele au cazut pe covor si se zbat intre viata si moarte
Apa din vaza picura de pe masa de sticla neagra
Mai intai un strop... Apoi asteptare si rugaminti disperate
Transformate in soapte alungate de suieratul vantului
Pana ce urmatorul se indura sa cada.

Bietele lalele si-au pierdut culoarea
Ciclamul lor vesel a fugit speriat si s-a lovit de pereti
Forme de corole strivite s-au intiparit peste tapetul invizibil
Ca niste pasari ranite, trantite acolo de vartej.
Fantomele lor au ramas albe langa masa si tremura bolnave
N-a ramas nici urma de verde pe frunze, acum sunt negre si se vor usca
Poarta doliu dupa florile care au fost inainte de furtuna
Incearca sa imbratiseze petalele decolorate de vant
Si sorb infrigurate lacrimile ce cad cu greu printre cioburile vazei.

Cristalul rece sangereaza, s-a ranit si a tipat
Piciorul descult al stapanei l-a atins din nebagare de seama
Muzica de afara prevesteste inca o tragedie in viata ei searbada
Inca un vis cu aripile frante si inca o iubire pierduta inainte de a se naste.
Furtuna de pe corzi a fost mereu aducatoare de semne pentru ea,
Semn ca el o va uita ascunsa intr-un sertar si va pierde cheia
Va ramane incuiata acolo si va plange uneori, crezand ca el nu o poate auzi
Iar el nu va spune nimic, pentru ca nu va stii sigur daca nu lacrimile lui se aud
Picurand din vaza sparta. Va fi si el un ciob de cristal, lovit de furtuna.



duminică, 23 martie 2008

The last tear drop!




Voiam doar sa stiu cand ai de gand sa te intorci... Ca sa ma poti vedea plecand!

De fapt, nu tin atat de mult la tine incat sa-mi pese
De ce o sa simti cand gasesti casa goala
Si intuneric.

N-o sa-ti las nici macar urme de parfum pe piele
Ca amintire.
Nici n-o sa stii ca am fost pe aici.

Ma evapor.
Departe de tot ce-a fost si ce n-a fost intre noi
E mai bine sa crezi ca ai visat.

Asa ca n-o sa te astept... Mai bine plec fara sa stii in ce directie am luat-o!

Patsy Cline...

Doua melodii "oldies and goldies" care se potrivesc postului de mai jos. Triste, dar...





I fall to pieces... cause I got your pictures... She's got you!

sâmbătă, 22 martie 2008

Boys and Girls! F..k you for leaving without saying GoodBye and Why...



Se stie ca barbatii si femeile gandesc diferit. S-a tot scris despre asta. Chiar si atunci cand privesc amandoi in aceeasi directie, cand isi doresc aceleasi lucruri si sunt siguri de ceea ce simt, reactioneaza diferit, prin prisma temerilor pe care le au, temeri acumulate de-alungul experientelor anterioare, ale lor sau ale prietenilor.

Am tot incercat sa simplific ecuatia, sa gasesc aspecte comune, dar stiu ca unii oamenii nu-si pot explica nici lor de ce fac anumite alegeri sau de ce au anumite reactii, asadar nu se pune problema sa le poata explica altora.

De exemplu, un baiat, cat ar fi de indragostit, se gandeste adesea ca ea l-ar putea insela, nu conteaza in ce imprejurari, sau ca ea il minte cand spune ca a fost doar cu prietenele in oras (adica, e clar ca au fost in oras ca sa agate, nu?), ca a avut doar doi iubiti inaintea lui (doar n-o sa recunoasca acum ca i-a palcut sa se...), nu intelege ca nu se pot vedea pentru ca trebuie sa ajunga la salonul de infrumusetare sau n-a avut timp sa-si faca manichiura, sau altele asemenea.

El nu intelege sau minimalizeaza importanta a ceea ce spune ea. Orice nemultumire a ei este pentru el o jignire personala, o critica negativa cu care nu vrea sa se confrunte si atunci prefera sa termine cu fata decat sa analizeze daca a gresit el cu ceva. Daca prietena vine si ii spune ca s-a simtit deranjata de o anumita atitudine a lui, sau ca s-a simtit ignorata, sau ca i-a picat prost o fraza/actiune, baiatul/barbatul reactioneza violent. "A, nu-i convine? Inseamna ca-i proasta, sa-si gaseasca alt fraier ca eu nu stau la cheremul ei, nu-i datorez nimic!"
Iar daca se intampla ca fata sa vrea sa intrerupa relatia, desi spune ca inca il iubeste, el nu intelege din asta ca ea a avut de tolerat mai multe comportamente neadecvate din partea lui si cere respect, atentie sau alta atitudine, ci intelege ca ea vrea pe altcineva, nu-l mai iubeste, nu stie ce vrea de la viata sau ca problema e de fapt ca iar a avut ghinionul sa intalneasca o femeie complicata, o fiinta din aceea pe care nu o poate intelege nimeni.

O fata, pentru ca asa sunt fetele construite, tinde sa exagereze orice gest al partenereului.

Nu m-a sunat 3 zile? Clar, are pe altcineva, nu mai suntem impreuna si nenorocitul nici macar n-a avut bunul simt sa-mi spuna, a disparut pur si simplu.

A amanat intalnirea de diseara, spunand ca are treaba la serviciu? "Clar, pentru el exista alte lucruri mai importante decat mine, pune munca pe primul loc si prefera sa stea cu colegii acolo in loc sa fie cu mine! Nu ma mai iubeste! Hmmm... dar daca are vreo colega draguta? Chiar, spalacita aia care s-a oferit sa-l aduca acasa intr-o seara cu masina ca stau in aceeasi zona, sigur nenorocita aia ii face ochii dulci! Gata, s-a terminat, nu-i mai place de mine", gandeste ea lacrimand si da fuga la baie apoi sa stearga de pe obraji mascara si fardul care se scurg o data cu ele, iar in oglinda incepe sa-si vada toate defectele!

"Of, am putina celulita pe coapse, a observat in dimineata aia in care m-a surprins la dus! Si sanii nu sunt chiar perfecti, desi au trecut testul creionului, poate aia ii are mai frumosi! Poate nu-i mai plac blondele, toata lumea spune ca sunt proaste si eu chiar n-am stiut ce sa-i raspund cand m-a intrebat daca stiu ceva despre programul ala pentru computer... Oare ar trebui sa ma fac bruneta? Nu, nu mi-ar sta bine, dar macar un saten, asa, cuminte? M-a si vazut cu ochelari, cand a venit sa ma ia de la scoala, uitasem ca vine si nu mi-am pus lentilele de contact! Fir-ar sa fie! Si mai aveam si parul prins in coada, nu avusesem timp sa il intind cu placa! Ce ghinion, Dumnezeule, ce ghinion! S-a terminat, nu ma mai iubeste, crede ca sunt proasta si urata si nici macar nu stie cum sa-mi spuna, ma lasa asa, ca pe ultima zdreanta! Mi-a spus ca ma iubeste doar ca sa vada daca ma culc cu el! Si nici macar pentru asta nu-l mai atrag, data trecuta cand am dormit la el era obosit si a adormit in timp ce ne uitam la film! M-a mintit in tot timpul asta, iar eu credeam ca e ceva special intre noi"!

Care va sa zica, drama in toata regula!





M-am aliat intotdeauna cu baietii care au avut de-a face cu fete superficiale, atente la statutul social sau la beneficiile pe care le aduce cu ea relatia, mai degraba decat la ceea ce simt. Am fost de acord cu ei cand le-au urat si le-au definit drept curve pe cele care inselau fara remuscari. M-au surprins la inceput cei care aveau motive sa planga pentru o fata, cei care erau neiubiti sau lipsiti de vreo sansa de a fi cu fiinta pe care o simteau a lor, fara ca ea sa stie. I-am considerat poate slabi, mult prea sensibili, dar am fost intru totul de acord cu motivele pentru care puneau la colt anumite persoane de sex feminin.

In acelasi timp, am fost solidara cu acele fete care, desi daruiesc tot ce au, asa cum stiu ele, sunt sincere si le pasa si fac tot posibilul sa nu agaseze si sa nu sufoce prin omniprezenta, ramanand in acelasi timp la dispozitie pentru distractie si pentru momentele in care el are nevoie de un umar de sprijin (asta o solicita si ele de la ei, dar multi se feresc de astfel de responsabilitati, de cele mai multe ori inconstient, prefera o partenera puternica si descurcareata - o fata cu probleme in familie sau in relatii sau de orice fel... isi pierde din farmec destul de repede), ei, in ciuda tuturor acestor calitati, sunt parasite pentru ca el... s-a plictisit sau vrea altceva. Nu il pot condamna pe el pentru ca s-a plictisit, poate nici ea nu e neaparat vinovata ca nu a reusit sa-i mentina atentia si fascinatia, dar atitudinea lui, in astfel de conditii, este de multe ori de condamnat. Spune domnule clar: nu mai vreau! Esti ok, imi placi, esti o tipa super, doar ca eu imi doresc altceva, sau nu sunt pregatit pentru ceva serios, sau orice! Mai bine o minti, daca e nevoie, dar nu o lasa asa, in ceata!





Cel mai grav mi se pare faptul ca cel care alege sa intrerupa o relatie, sau sa nu se mai implice, dupa o perioada de o saptamana, doua sau trei (sau mai mult?)de tatonari in care celalalt isi face sperante, nu realizeaza impactul pe care acea ruptura o are asupra persoanei parasite/ignorate. Daca tu nu mai simti nimic sau nu mai ai chef, nu inseamna ca persoana in cauza simte la fel. Nu te va condamna nimeni ca nu mai vrei. Nu trebuie sa ramaneti prieteni. Nu trebuie sa ii dai explicatii. Doar spune-i ca nu merge si ca nu are nici o vina! Ca vrei altceva! Ca nu esti sigur! Orice!

Se intampla sa nu vrei sa pui punct, pentru ca iti place persoana, dar vrei sa mai incerci si alte variante, sau vrei sa mai treaca timp, sau pur si simplu nu esti sigur ca este ceea ce-ti doresti, desi va simtiti bine impreuna. In aceste cazuri, tendinta care primeaza este de a ignora spunand "nu am avut timp", "am fost extrem de ocupat", "nu am fost in oras", "nu mi-a functionat telefonul", "nu am avut acces la internet" sau altele asemenea. Sunt minciuni viabile. Uiti insa ca in perioada de inceput treceai peste oricare dntre obstacolele de mai sus. Aveai prieteni cu telefoane, cu acces la internet, intr-un minut de pauza din orice activitate importanta sunai sa-i auzi vocea sau sa vezi ce mai face sau sa-i spui unde esti si ce faci. Fata tine minte toate astea si nu se acomodeaza cu ideea de "nu am avut timp". Sunt minciuni pe care le simte. Ii este clar ca ceva e in neregula si nu faci altceva decat sa-i alimentezi si mai mult supozitiile, prin atitudinea nepasatoare.

Ceea ce pentru tine este un "nu am chef azi", pentru ea este o noapte nedormita si ochii umflati de plans. Ceea ce pentru tine este "nu-mi mai place, o las balta, mai sunt si altele", pentru ea este o dezamagire uriasa, care cere mult timp pentru vindecare.

Da, stiu ca e valabil si vice-versa, ca sunt si fete care tradeaza, care umbla cu mai multi deodata si isi vad doar interesul, care mint cu usurinta vulpeasca si ii lasa pe ei cu buza umflata si orgoliul la pamant.

Cred ca orice om, indiferent de sex, ajunge sa fie dezamagit cel putin o data in dragoste, e o chestie inevitabila, ca si batranetea.

Dar ei sunt cumva construiti altfel. Sunt mai puternici. Cand sufera pierderi sentimentale, strang din dinti, injura, eventual se razbuna, dar le trece mai usor de indata ce gasesc o inlocuitoare. Fetele sunt mai sensibile. Pe ele dezamgirile le intaresc in timp. Tin perioada de doliu dupa fiecare relatie esuata. Statistic vorbind, ei au de unde alege, pentru ca femeile ii depasesc numeric. In schimb, fetele au ajuns la concluzia devenita stereotip deja ca "barbatii buni sunt deja luati sau sunt gay".

In concluzie, nu pot si nu vreau sa nu condamn nepasarea. Pot sa inteleg nesinceritatea, atunci cand apare in scopul de a proteja, dar nu nepasarea cu care merg mai departe cei care parasesc. E o nepasare jignitoare si lipsita de demnitate.

Invata sa minti, din respect pentru persoana de langa tine, sau invata sa fii sincer intr-un mod diplomat.

duminică, 9 martie 2008

De ce nu vrei sa ramanem copii?



Iti mai amintesti cum ma trezeai in fiecare dimineata cu o bataie usoara la fereastra dormitorului? Cum ma luai cu tine in expeditii, sa cunoastem fiecare frunza si fir de iarba, fiecare melc si fiecare albina, fiecare joc pe care mintile noastre de copii il plasmuiau pentru a ne desena zambete pe chipuri? Iti mai amintesti cum radeam mai tare decat ploaia si cum ne luam la intrecere cu vantul? Cum nu ne era teama de nimic pentru ca aveam siguranta inconstientei? Cand pentru orice suparare ma impacai cu un zambet si pentru orice intrebare inventam raspunsuri inspirate de povesti?

De ce nu mai locuim in povesti acum? Unde s-au pierdut visele de atunci? De ce nu mai avem curaj sa intrebam, sa spunem, sa cautam? Ce raspunsuri poate da tacerea, lipsa de nebunie, inchiderea sufletului in cutii metalice? Toata copilaria in care asteptam sa crestem a ramas acum in urma, se intrevede cu greu in ceata amintirilor celor mai dragi si ne surade trist. Am pierdut avantul de atunci, increderea in noi si in finaluri fericite. Acum nu mai stim decat sa traim mecanic si sa asteptam, fara sa stim sigur incotro ne indreptam. Ne blocam in fata obstacolelor pe care le-am ridicat singuri. Stim sigur ce ne dorim, dar ceva ne opreste din drum de fiecare data. Nesiguranta.

Copilul din mine parea trist, dar visa infint mai frumos decat o fac eu acum. Copilul din mine stia unde vrea sa ajunga si nu-i pasa daca avea voie sa iasa din casa, sa traverseze strada, sa se catere pe cladiri inalte sau sa se joace cu focul. Dimpotriva, facea tot i se spunea ca nu are voie! Si era un copil fericit, chiar daca nu stia sa defineasca fericirea, chiar daca avea uneori o privire trista si intrebatoare. Copilul din mine nu se conforma decat regulilor gramaticale si formulelor din algebra, desi le ura. Ajungea mereu unde voia, chiar fara sa stie daca a parcurs liniar un drum anume pana acolo. Nu regreta nici o greseala, ci invata din mers, amestecandu-se in jocurile altora.

Copilul din mine mi-ar desena fluturi pe obraji daca m-ar cunoaste acum, mi-ar ridica zambetul spre cer si ar aprinde stele sa lumineze in noaptea din mine. Mi-ar prinde flori albe si roz in par si m-ar indemna sa tac, ca sa ascult muzica diminetii. M-ar invata sa ma joc din nou si m-ar duce sa ma plimb cu barca in Cismigiu si cu vaporul in Herastrau, m-ar duce sa fur fructe din parcul Politehnicii si sa fac poze sub bolta de trandafiri din Gradina Botanica, m-ar plimba pe strazi launtrice ca sa adulmec parfumul de regina noptii si hortensii din gradinile celor bogati si tristi. M-ar indemna sa le zambesc batranilor si copiilor deopotriva. M-ar duce in Parcul Libertatii si m-ar lasa in carusel pana m-ar cuprinde cea mai ametitoare betie, betia fericirii, care apare doar cand te simti in siguranta, o siguranta pe care numai inconstienta ti-o poate da.

Iti mai amintesti cum vorbeam cu cainele vecinilor ca sa nu te bage in seama pana sareai gardul, ca sa-mi aduci piersici? Cum nu indraznea nimeni sa-mi faca vreun rau, pentru ca eram prietena ta? Cum iti pansam zgarieturile din genunchi, folosind rivanol luat pe furis din dulapul de medicamente al mamei tale? Cum imi pastrai mereu jumatate din napolitana, sau din guma de mestecat, sau din bomboana, la fel cum iti pastram si eu? Cum ma sarutai apasat pe obraji inainte sa mergem la culcare, fiecare la casele noastre?

De ce nu vrei sa ramanem copii?

sâmbătă, 8 martie 2008

Pentru toate mamele care ne vegheaza de undeva de sus: RIP



Pentru toti copiii ramasi sa lupte singuri: Cineva, acolo sus, va iubeste, indiferent de ce intalniti aici jos. Aveti incredere si nu uitati ca orice parinte isi doreste sa fie mandru de copilul lui. Parintii sunt mandri de copiii care isi urmeaza propriile vise. Poate o sa se simta dezamagiti la inceput, daca visele voastre nu coincid cu ale lor, dar vor fi si mai dezamagiti daca va vor vedea tristi si frustrati. Nu poti sa fii fericit daca nu-ti urmezi visele, pana la capat. Mama lui Bambi e mandra de el acum.;)



Pentru toate mamele care au fericirea de a fi alaturi de vlastarele lor: La multi ani! Aveti incredere in visele lor, fiti alaturi de ei si nu uitati sa-i incurajati!

Pentru toate mamele din lume (mame, nu doar femei care au nascut): Sa aveti mereu primavara in suflet, indiferent unde se afla acum sufletul vostru!

sâmbătă, 23 februarie 2008

I got the message....



Imi amintesc perfect. Toata noaptea a plouat torential, o ploaie rece si albastra de un albastru metalic, de parca ar fi cazut special ca sa ma pedepseasca. Ma asezasem pe pervaz, cu fruntea lipita de fereastra si o impingeam, sperand ca o sa se sparga si o sa cad, o sa ma zbat putin si-apoi se va termina. Ma durea fruntea, simteam presiunea impingerii ca si cum fereastra se impingea de fapt, incercand sa treaca prin mine sau sa-mi opuna rezistenta.

Oare merita sa mori intr-o zi ca asta, rece, orbita de ceata, intunecata de ploaia albastra? Dupa astfel de ploi nu apare niciodata speranta pe cer si oricum nu mai am incredere in culorile ei. Sunt sperante pentru copii nevinovati, iar eu port cu mine o vina care m-a maturizat fara sa vreau. Am imbatranit in cateva zile.

M-am trezit tot pe pervaz, cu genunchii stransi sub barbie, cu mainile amortite pe glezne, cu fruntea rece si buzele umede si invinetite. Mi le muscasem in somn... Traiam si ma durea. Am intors privirea spre camera pe care o uram si totusi imi era atat de draga, doar imi daruise adapost atatia ani si imi protejase visele, gandurile care frematau ca frunzele toamnei in vant sau alergau nebune ca o herghelie de cai salbatici cand imi era prea dor si nu stiam unde sa te caut. Camera in care mi-am frant de atatea ori aripile care se incapatanau sa creasca din nou... Ma dureau atat de tare peretii gri si nu intelegeam de ce nu se apropie ca sa ma striveasca, de ce nu se pravalesc peste mine umbrele noptii si se lasa atat de lesne alungate de zorii zilei?

Stiu sigur, parca vad aievea in fata ochiilor ca inca palpaia candela veche si imi era atat de frig incat as fi vrut sa-i sorb flacara, sa mai simt o data ca ard pe dinauntru. Nu intelegeam nimic. Nu se moare din asta? Dar de ce? Ce sens are?

Si mi-am intors din nou privirea spre fereastra, instinctiv poate, sau pentru ca era cel mai firesc gest in determinarea viitorului meu, atat de incert in acea clipa leganata intre vis si iluzia lui. Si atunci i-am zarit reflexia intr-un ciob lucios de apa albastra, i-am deslusit clar silueta, prelunga, intunecata, vie! N-am aflat niciodata de unde venea, ce cauta pe strada mea, incotro se indrepta sau de ce era atat de trist. L-am iubit din prima clipa pentru revelatia pe care mi-o daruise. Traiesc pentru ca nu l-am cunoscut inca! Mi-e frig ca sa nu irosesc prea curand arderile ce trebuie sa vina! Totul pare atat de simplu acum, incat simt nevoia sa deschid fereastra si sa adulmec mirosul diminetii dupa ploaie, dulce ca visele si energizant ca inceputurile.

duminică, 17 februarie 2008

Tell me I'm dreaming...




Am visat ca mi-ai adus smochine
Ca mi-ai rasucit o suvita de par intre degete
Mi-ai sorbit o lacrima
Si m-ai strans in brate tare, tare
Ca sa respir aerul tau.
Stiai ca nu pot trai cu alt aer
Si mi l-ai dat de bunavoie
Asta spuneai ca e sarutul tau
O transfuzie naturala prin care eu trec in tine
Ca sa ma ai aproape mereu.

Tu ai visat ca ne pregateam sa fugim
Intr-o alta lume, in alte dimensiuni, necunoscute noua
Calatori clandestini, fara bagaje
Fara amintiri sau planuri de viitor
Doar o pereche de oglindiri ale noastre
Fiecare in ochii celuilalt.
Aveam in par petale din flori de gutui
Scuturate peste noapte, in timp ce dormeam
Intr-o livada din apropierea garii
Ca sa fim acolo cand trecea primul tren, in zori.

Cand a rasarit soarele, ne-am trezit
Am auzit locomtiva suierand, fioroasa
In timp ce se indeparta spre necunoscut, grabita.
E prea tarziu pentru noi acum, am visat prea mult
Si am ramas blocati in lumea asta in care toti cred ca ne cunosc
Lumea asta in care nu avem nici o sansa sa ne pierdem
In care nu-mi poti da aer decat pe timp limitat
Si nu-ti pot da liniste sau fericire
Decat in doze prea mici ca sa poata genera dependenta.
Nu ma lasa sa plec! N-o sa stiu drumul inapoi, iar tu n-ai sa poti sa uiti!

luni, 11 februarie 2008

RIP, all of you... All of us, let's remember how it was, how they were, how we were...

Astazi am revazut pe VH1 Nirvana Unplugged, un concert pe care l-am vazut pana acum de foarte multe ori, in special in anii adolescentei, cand rockul alternativ avea acelasi efect si aceeasi insemnatate pentru tinerii de atunci pe care le au un Tiesto sau un Van Dyk pentru tinerii de acum. O prietena il avea inregistrat si ni se intampla sa urmarim caseta, cand eram la ea, in timp ce probam, ne machiam, povesteam etc. Concertul adolescentei mele, amintindu-mi ritmurile de atunci, gustul de vodka in diminetile de iarna si ness cand rasarea soarele dupa nopti nedormite, ochii albastri, verzi sau caprui spre verde, el rebel, nesigur, nebun si cel mai bun, idol si best friend like in acelasi timp... Anii '90. Cei care incearca acum betii si nopti pierdute, increderea absoluta si libertatea alternand zgomotul lanturilor, au un aer atat de trist si expirat... Sunt ani care nu se intorc. Nu mi-e dor de ei, nu vreau sa se intoarca, nici sa-i schimb. Nici nu i-am gustat prea mult, i-am sesizat mai mult de la distanta, sau mai bine spus in trecere.

Constat doar ca adolescentii din '90, desi erau obsedati de aceleasi teme care ii obsedeaza si pe cei de azi (viata, moarte, trecut, prezent, viitor, dragoste, sex, droguri, scopuri, tradare, minciuna, incredere, prieteni, pasiuni, timp liber, creatie, schimbare, distractie, protectie, grija, fara grija, de ce?, cu cine?, pana cand? FUCK etc.), traiau in alte ritmuri si aveau alte invelisuri. Rochite cu floricele, purtate peste colanti cu margine dantelata si bocanci, pantaloni evazati sau stretch sau f. largi, adidasi albi cu sirete fosforescente, jeans taiati, franjurati si decolorati, pantaloni scurti de piele purtati cu ciorapi cu jartiere sau sosete lungi peste genunchi (generatia "Non e la rai", Ambra), par in culori naturale cu mult volum, permanent (yuck:D), apoi tunsori desucheate, bentite, codite impletite, afro. In perfecta comuniune cu pletosi, jeans, leather jacket... acorduri de chitara noaptea tarziu. Cantece pe care le uit pe zi ce trece si care ma faceau sa ard sau sa respir atunci.

Ploaia de la Karma...
Sunt tanar, doamna, si vinul ma stie pe de rost...
Nu e nimeni pe strada...
Calugarul din vechiul schit...
Sound of silence...
16 ani si doi ochii negrii...

Minulescu, Bacovia si Stanescu. Motoarele. Accidentele. Cainii dresati. Tatuajele. Prima betie. Briceagul al carui tais am vrut sa-l testez in palma dupa prima (si singura) betie si durerea taieturii pe care n-am simtit-o decat a doua zi de dimineata. Leaganele din parc. Capse, fermoare, metal, piele, carouri, negru, rosu... Cercei si medalioane cu cruci si cap de mort. Cranii. Gloante. Oase si dinti. Tinte. Chitaristii. Da, chitaristii, nu solistii. Chitaristii bruneti, sobri, duri, reci, irezistibili, care "faceau" toata melodia, care faceau chitara sa planga si aprindeau fetele cuminti care se potrivesc atat de bine cu baietii rai.
Primele sprayuri colorante pentru par. Suvite verzi si albastre. Fum de Carpati, LM, Marllboro. Ameteala dulce amaruie. We all thought we gonna rule the world.



Cum spuneam, am vazut acel concert de foarte multe ori. De-abia acum insa am sesizat prezenta violoncelui in "All apologies". De-abia acum am remarcat cu adevarat lumanarile de pe scena si florile albe. Albe si pure, potrivite si pentru nunta, si pentru botez, si pentru inmormantare, pentru ca sunt florile ingerilor. Concert de adio? Concert testament?

Kurt Cobain (Nirvana)a fost divinizat dupa ce a murit. Michael Hutchense (INXS). Jim Morrison (The Doors). Freddie Mercury (Queen). John Lennon (The Beatles). Elvis. James Dean. Natalie Wood. Marilyn Monroe. Lady Di. Anna Nicole Smith. River Phoenix. Aaliyah. Tupac Shakur. The Notorious B.I.G. Mihaela Runceanu. Teo Peter. Florian Pitis. Brad Renfro. Heath Ledger. Iubiti, admirati, controversati in timpul vietii, venerati dupa moarte. Unii s-au sinucis, altii au murit in accidente stupide, altii nu se stie nici acum daca sau de catre cine li s-a comandat moartea.



Cert este ca au disparut prea devreme. Si nu ma pot abtine sa nu ma intreb cum ar fi fost astazi. Si ce alte roluri, ce alte albume si ce alte acte de rebeliune ne-ar mai fi scandalizat daca mai traiau cativa (zeci de?) ani. Care e lectia pe care ar fi trebuit sa o invatam? Ca n-am stiut sa-i pretuim cat traiau? Ca ar fi ajuns si ei expirati daca se manifestau astazi la fel de rebel ca si atunci, ca si cei din generatiile '60 si '90 (e interesant ca acesti ani au astazi cei mai multi nostalgici, nu pentru ca mi-au placut mie, dar fostii hipioti si fostii rock&rap&techno teens, cei mai cei la vremea lor, sunt cei carora le vine enorm de greu acum sa foloseasca (si sa recunoasca o farama de adevar in) expresia "pe vremea noastra")?

Cand revad chipuri din trecut, locuri, videoclipuri, haine, poze, parfumuri (colectionez sticle de parfum si fiecare flacon imi aduce aminte de starile pe care le aveam cand purtam parfumul respectiv) imi dau seama ca nimic nu s-a schimbat si totusi nimic nu mai e la fel. Paradoxal si ciudat. Greu de explicat si totusi logic.
Toti cei care au fost, toate cele care s-au intamplat, au avut scopurile si menirile lor. Imi pare rau pentru cei care au trecut. Poate nedrept. Poate prea devreme. Poate nu inteleg eu de ce si nu stiu sa invat din dramele lor. Poate noi toti ar trebui sa pastram momente de reculegere, pentru cei care au fost si pentru cei care am fost. Pentru cei care ar fi trebuit sa fim. Pentru cei care vom fi.

duminică, 10 februarie 2008

Intoarce-te. Ramai. Pleaca. Esti al meu si al tuturor!



Poti sa te imprietenesti cu timpul. Il poti determina sa ti se supuna uneori. Te poti folosi de el in favoarea ta. Poti invata ca fuge ca nebunul cand ai nevoie sa stea si pare ca nu se mai urneste cand ai nevoie sa treaca. Nu poti sa-l opresti, pentru ca nu e un ceas pe care il spargi sau caruia ii scoti bateriile. Dar poti sa profiti de acele momente in care pare ca sta pe loc. Asta se intampla atunci cand esti fericit(a) si vrei sa opresti clipa, ca Faust. Fericirea insa nu sta pe loc si atunci cand ea te paraseste, observi ca timpul porneste din nou.

Dar de ce sa vrei sa-l opresti? Bucura-te de prietenia lui, nu-l opri. Daca ai cunoaste un mare artist, l-ai tine inchis sa creeze numai pentru tine? Eu l-as lasa liber si l-as arata lumii intregi. M-as imprieteni cu omul din el, dar nu l-as tine captiv nici daca mi-ar cere asta, nici daca as stii ca are nevoie de siguranta captivitatii. Lumea nu evolueaza fara maretia artei. Nimic nu evolueaza daca timpul sta pe loc. E necesar sa treaca, pentru a vindeca rani, pentru a maturiza mintile, pentru a aduce cunoastere, pentru ca toate lucrurile sa-si urmeze cursul lor firesc.
Timpul e un artist iar spatiul si oamenii sunt panze, note muzicale, manuscrise, forme abstracte sau reflexii elaborate ale realitatii... Cum sa incerci sa-l stapanesti? Ce minte bolnava si egoista ar dori asta?
Nu mi-as dori sa il opresc. Se intampla sa-mi doresc sa-l intorc, de dor, dar pentru asta exista amintirile. Mi-as dori sa pot calatori cu el uneori. Sa ma invete sa am rabdare sau sa ma grabesc cu aceeasi nepasare aparenta.

Sunt doar o forma pe care o intalneste in cale si pe care o poate transforma dupa plac. Si totusi tind sa cred ca uneori nu-si gandeste creatia. O lasa sa curga, dupa primele impulsuri. Reface apoi totul din mers, masoara, admira, studiaza, plasmuieste si isi lasa amprenta sub forma de patina in loc de semnatura. Autograful timpului e peste tot. Nu lasa nimic neatins. Infiereaza fiecare celula si ii soarbe nucleul daca nu vrea sa i se supuna. Pentru ca toti artistii sunt nebuni si dictatori, dar opera merita orice sacrificiu.

duminică, 20 ianuarie 2008

Alone, away, sad and not knowing why...


Stii de ce nu-mi pasa?
Vrei sa stii?
Iti pasa?
Iti spun oricum,
Chiar daca nu ma intrebi
Vreau sa ma asigur
Ca nu ti-au ametit gandurile
De la culorile amestecate
In mintea ta de fum.
Ei bine
Nu-mi pasa daca mori
Sau traiesti
Daca visezi
Sau vegetezi
Daca gresesti
Sau castigi...
Pentru ca te-am sters din sistem
Am decis sa-ti uit ziua nasterii
Si noaptea mortii.
Nu mai stiu daca m-ai mintit,
Daca ma cautai din curiozitate
Sau daca te bucurai sa ma vezi
Dansand in ploaia ta rece
Si incalzind fiecare strop
La aburi de vara topita
In narghilea.
Nu mai stiu de ce te-am primit
In gandurile mele
De fiecare zi
Si noapte
Ca pe un fluture de-abia nascut
Intr-o floare cu petale de alta culoare
Pe care nu o recunoaste drept mama.
Nu mai stiu de ce ti-am dat voie
Sa afli toate culorile mele
Si te-am ajutat sa inveti ritmurile
In care ele pluteau
Duse de vant.
Nu mai stiu de ce am ascultat
Cum iti inchideai lacrimile intr-o scoica
Pentru a le trimite apoi in mare
Crezand ca, sarate fiind, ca si ea
N-o sa le recunoasca drept straine
Si o sa le amestece printre ale ei...
Te-am invatat sa te agati de crengile mele
Si le-ai rupt in cadere!
Te-am lasat sa privesti soarele
De jos, din iarba, de unde cazusei
In timp ce iti tineam umbra, sa nu arzi
Chiar de tot.
Muzica ta m-ar ameti acum
Pentru ca e departe, adanca, trista si violenta
Ca tine.
La inceput ma linistea doar pentru ca era a ta,
Iar tu erai ca mine.
Te-am invatat sa memorezi
Culori si miresme
Pe care le-ai folosit in contratimp.
Ti-am dezvaluit taina viselor
Dar n-ai vrut sa o intelegi.
Iar acum te trimit departe
In vartejul lumii
Te las sa cauti adrese inutile
Si sa gasesti intelesuri
Pentru hieroglifele viitorului.
Nu-mi mai pasa daca o sa cresti si o sa rodesti,
Sau o sa te pierzi in ceata,
Sau o sa cazi,
Pentru ca acum stiu
Ca prezenta ta imi este inutila
Si nu-mi mai hraneste iluziile,
Chiar daca tu crezi
Ca stii sa minti frumos.
Crengile mele o sa creasca la loc
Iar florile mele o sa aiba alte culori
Dar tu n-ai sa mai gasesti aceeasi liniste
La umbra altor copaci.
Singuratatea printre semeni
E un blestem asumat.
Daca vei invata sa te bucuri
N-o sa fiu aici sa-ti zambesc
Iar cand va veni o alta vara
Cu furtuni si ploi de piatra
O sa doara mai rau...
Insa mie n-o sa-mi pese
Chiar daca o sa stiu
Ca mori incet,
Pentru ca meriti.
Iertarea nu vine mereu
Fara sa o ceri.
Linistea nu vine mereu
Fara sa fie alungata de altii,
Iar fericirea apare mai ales
Cand incerci sa o construiesti.
Razele soarelui vin insa in fiecare dimineata
Chiar daca nu le meriti
Si nu le chemi.
Daca tu tii ochii inchisi
Si nu vrei sa vezi unde se aseaza
Ceilalti fluturi...
Daca nu-ti pasa ca te ratacesti
Si n-ai destule vieti sa continui drumul,
Daca nu vrei sa te asezi din cand in cand
Ci doar sa zbori, mereu, mereu, in nestire
Pana ti se frang aripile...
Daca vrei sa fii o lumanare care arde
Pe mormantul altei iubiri
Negasite
Te las intr-o lume care vorbeste in alte limbi
Si care ucide inadaptatii
Reducandu-i la tristete eterna.

miercuri, 9 ianuarie 2008

Fade into you... (Mazzy Star)



I want to hold the hand inside you
I want to take a breath thats true
I look to you and I see nothing
I look to you to see the truth
You live your life
You go in shadows
Youll come apart and youll go black
Some kind of night into your darkness
Colors your eyes with whats not there.

Fade into you
Strange you never knew
Fade into you
I think its strange you never knew

A strangers light comes on slowly
A strangers heart without a home
You put your hands into your head
And then smiles cover your heart

Fade into you
Strange you never knew
Fade into you
I think its strange you never knew

Fade into you
Strange you never knew
Fade into you
I think its strange you never knew
I think its strange you never knew

Versuri preluate de aici

Cea mai frumoasa... si dureroasa... declaratie de iubire.

"Que seas muy feliz... mientras que yo... Te sigo amando!!!"




Alejandro Fernandez si Juan Gabriel o "spun" altfel...



No podia faltar nuestra canción, cariño,
por que yo... te sigo amando...


"que seas muy feliz
estes donde estes cariño
no me importa que ya
no vuelvas jamas conmigo

Deseo mi amor
que sepas tambien que te amo
que no te olvide, que nunca podré,
te extraño.........

Que seas muy feliz
que encuentres amor, mi vida
que nunca mi amor,
te digan adios un dia

perdoname mi amor
por todo el tiempo que te ame te
hice daño....
te amé de mas y fue mi error
que soledad , estoy sin ti, lo estoy
pagando...
que seas muy feliz, que seas muy feliz...........
mientras que yo, Te sigo amando....

Deseo mi amor,
que sepas tambien
que te amo,
que no te olvide
que nunca podre, te extraño

perdoname mi amor
por todo el tiempo que te amé
te hize daño
te amé de mas y ese fue mi error
que soledad, estoy sin ti, lo estoy
pagando....

que seas muy feliz, que seas muy feliz,
mientras que yo...........TE SIGO AMANDO!!!!!!!!!!!!!!!

Versuri preluate de aici.

Chiar iti doresc asta. I can be your gardien angel even if i'm out of your world!

sâmbătă, 29 decembrie 2007

For my best friend.. I hope u get the message...



Artist: Anderson Lynn
Song: Rose Garden
Album: Golden Classics Edition

I beg your pardon,
I never promised you a rose garden.
Along with the sunshine,
There's gotta be a little rain sometimes.
When you take, you gotta give, so live and let live,
Or let go.
I beg your pardon,
I never promised you a rose garden.

I could promise you things like big diamond rings,
But you don't find roses growin' on stalks of clover.
So you better think it over.
Well, if sweet-talkin' you could make it come true,
I would give you the world right now on a silver platter,
But what would it matter?
So smile for a while and let's be jolly:
Love shouldn't be so melancholy.
Come along and share the good times while we can.

I beg your pardon,
I never promised you a rose garden.
Along with the sunshine,
There's gotta be a little rain sometimes.

(Instrumental break)

I beg your pardon,
I never promised you a rose garden.

I could sing you a tune or promise you the moon,
But if that's what it takes to hold you,
I'd just as soon let you go, but there's one thing I want you to know.
You better look before you leap, still waters run deep,
And there won't always be someone there to pull you out,
And you know what I'm talkin' about.
So smile for a while and let's be jolly:
Love shouldn't be so melancholy.
Come along and share the good times while we can.

I beg your pardon,
I never promised you a rose garden.
Along with the sunshine,
There's gotta be a little rain sometimes.

To fade.

Versuri preluate de aici.

miercuri, 19 decembrie 2007

Tamara de Lempicka, imagini sonore



Melodia aleasa mi s-a parut foarte potrivita pentru reprezentarea imaginilor uneia dintre cele mai controversate si in acelasi timp apreciate artiste. Arta inspirata de decadenta va face intotdeauna echipa buna cu ritmurile ametitoare ale jazzului, dar iata ca si valsurile rusesti, la fel de ametitoare, pot face parte din acest minunat puzzle, care face ca imaginile sa poata fi auzite. As merge si mai departe si as lega arta Tamarei si de anumite parfumuri sau cel putin miresme, toate dominate de incarcatura erotica, mai mult sau mai putin sesizabila. Ma mai gandesc la acest aspect, insa un lucru stiu singur: nu as alege arome dulci-orientale. Raman subiectiva si aleg, in mod cert, mirosuri puternice, de seara, poate Chanel No 5, poate Un Jardin sur le Nil (pentru mine e mai potrivit seara, astazi am incercat sa-l port in timpul zilei si am senzatia ca ar fi mai bine sa merg la un eveniment cu el, nu sa stau la birou), sau poate Nina Ricci - Deci Della (stiu ca nu mai exista). Poate migdale amarui, iasomie, orhidee africana, patchouli, mosc alb, verbina... Miros de asternuturi sifonate, alegeri gresite, vise neimplinite, melancolie dureroasa, curtezane abandonate, povesti cu fete de vita nobila indragostite de soferi vitezomani si aristocrati care profita de cameriste naive, dar incantatoare.
Chiar ma intreb, daca si-ar propune cineva sa asocieze artei un parfum, in special tablourilor TAMAREI DE LEMPICKA, in ce fel de arome ar gasi inspiratie? Am avea poate revelatia unor imagini sonore, cu parfum de epoca... Ar fi, cred, interesant, sa putem adulmeca retro si asculta vintage...

vineri, 14 decembrie 2007

(Me)In the mirror...


Silk on my skin, red on my lips, stars in my eyes, waves in my hair, jazz in my ears, lust in my body, wasted dreams evanescenting in my mind...

In oglinda trecutului, totul ar fi fost altfel
Forme luxuriante, zugravite de peneluri cu memorie fotografica
Clape atinse de degete geniale
Si corzi frematand sub arcusul unui artist isteric
Versuri scrise in ceata de opium, absint si iubiri uitate
Amanti arzand in pacatul dorintelor neinfranate
Declaratii soptite in intuneric de alcov si uitate in zori
Ameteala permanenta, vene zvacnind sub pielea fina
Somn si lancezeala pe divan, intre perne de catifea si matase
Dupa tipete fara sens, euforice, in betia timpului pierdut
Scrisori semnate doar cu initiale, ascunse printre sticle de parfum
Pudriere de lux, kajal din Orient, rame de argint cu portrete melancolice
Ceai de iasomie adus din China si servit in cesti de portelan englezesc
Povesti albastre care se vor ingalbeni in timp
Dar vor ramane in istorie.

In oglinda prezentului, asteptarea e o necunoscuta
Iar visele sunt in sepia.
Sampania s-a transformat in vodka ieftina cu suc de portocale
Sau Campari Orange, sau Gin Tonic
Iar cuburile de gheata nu mai simt gustul pielii
Pentru ca amantii nu au timp.
Totul se dizolva rapid, iar viteza timpului distruge lumina
Arta e haotica si greu de patruns
Pianul de pe scena e neacordat
Iar fumul ineaca in loc sa incante.
Aceleasi buze rosii, poate chiar acelasi parfum
Aceleasi vise, aceeasi oglinda
Aceeasi adanca nepasare care zdrobeste orice rezistenta
Acelasi suras triumfator pe fata celor care cred ca te-au avut
Doar tu esti alta, pentru ca nu ai de ales
Prezentul e prea complicat ca sa fii cea de demult.

vineri, 7 decembrie 2007

Ti prego aspettami... mi sveglierò presto


Am invatat sa astept, dar nu inteleg sensul asteptarii. Timpul in care ma pot bucura de posesiunea a ceea ce doresc se scurteaza astfel. Viata e prea scurta sa traim asteptand. Ma si vad, la sfarsit, discutand cu alt spirit ratacitor:
- Ei bine, cum a fost? Cum ai trait?
- Am trait asteptand. N-a fost in zadar, am cules roadele rabdarii. A fost frumos...
- A meritat?
- Asteptarea? Nu. A fost timp pierdut. Am asteptat in somn, vegetand. As fi preferat sa traiesc in timpul ala.
- Si-atunci, de ce n-ai facut nimic? De ce nu te-ai trezit?
- Stii doar... Numai in somn visele par reale. Cele pe care le visezi cu ochii deschisi dor. Am preferat sa astept visand.
- Cred ca nu ti-a fost prea usor... Si el?
- El m-a gasit dormind si n-a vrut sa ma trezeasca. S-a multumit sa ma priveasca in tacere. Nu sunt sigura, dar cred ca si el visa ceva.
- Sigur ca visa si el, cu totii avem un vis al nostru. Dar erai si tu in visul lui?
- Asa cred. Tot ce-mi amintesc e ca n-a vrut sa ma trezeasca. S-a asezat incet, incet, pe marginea patului, si m-a sarutat pe varful degetului mic.
- Si te-ai trezit?
- Nu. M-am trezit cand plecase deja iar urma sarutului se evaporase. In schimb, eu aveam un copil care nu semana cu el.
- Si-atunci? Care-au fost roadele rabdarii?
- Mi-a aprins ieri o lumanare. Nu m-a uitat...

Am invatat sa astept pentru ca e o lectie necesara. Acum trebuie sa invat si cat timp merita sa astept... Visarea e inevitabila, dar sunetul realitatii e mai clar. Logica e simpla: trebuie sa ma trezesc inainte de rasaritul soarelui, daca vreau sa asist la nasterea luminii.

pieces...