I wanna feel the smell of the wet green!!!

Ieri. Dimineata. Intre doua ploi. Racoare. Eu, grabita, pe drumul dintre casa si metrou. Intarziasem la serviciu, ca de obicei.

Am tendinta de a-mi tine respiratia atunci cand ma concentrez sau cand sunt stresata, asa ca la cateva secunde trageam cate o gura mare de aer proaspat. Minunat sentiment.

Gandesc: trebuie neaparat sa plec mai devreme maine, ca sa pot parcurge drumul asta plimbandu-ma, nu in graba, si sa ma bucur pe deplin de mirosul de verde umed. Era un amestec inefabil de senzatii: racoarea placuta, stropii de ploaie aveau aroma de primavara coapta, castanii infloriti miroseau divin, iarba avea cel mai frumos verde crud din lume, pomii cu flori roz se leganau in ritmul ploii (cei cu flori albe s-au cam scuturat deja si oricum mirosul lor ar fi fost dulceag, diferit)si, cel mai important, poate, eu stiam ca undeva, nu foarte departe, cineva ma iubeste.


(bonus: imagine cu parcul meu:P)

Senzatia n-a durat prea mult, parcurg cam in cinci minute drumul dintre casa si metrou... Deh! Cobor la metrou. Aglomerata vagauna. Dar aglomerata rau. Cu o zi inante revazusem un film din categoria haioase, dar adevarate, cu muuulti chinezi la metrou, inghesuindu-se ca sardelele sa incapa cat mai multi. Ei... intarziasem, asa ca am urcat, nu l-am mai asteptat pe urmatorul. O doamna urcase inaintea mea si am incercat sa pasesc incet, sa nu o imping. "Sunt o finuta", am gandit, "nu ma imbulzesc ca toti taranii si neghiobii"! Numai ca...
Exact atunci cand s-a anuntat "Atentie - se inchid usile", un individ care fugea pe scari aterizeaza langa mine. Mentionez ca eram atat de aproape de usa, incat imi feream usor geanta si maneca sa nu fie agatate intre usi la plecare. Tipul insa m-a impins "din zbor" si usa s-a inchis in spatele lui. A trebuit sa ma imping fara sa vreau in doamna din spatele meu.

Acu'i acu'!
Individul, ca la 25-28 de ani, era inalt fix cat sa-i ajung eu cu nasul la nivelul gurii. Eram cam la el in brate, deh, prinsa la inghesuiala, asa ca ma fortam sa nu-l privesc in ochii. Incercam sa intorc usor ba capul, ba privirea, spre ceilalti oameni-sardele din vagon. Si atunci se intampla ceva ce nu puteam anticipa! Individul CASCA! Da, da, serios, incepe sa caste, o gura mare cat o sura, iar eu cu nasul la nivelul gurii dumnealui! Cat pe ce sa ma muste de frumusete de nasuc supradimensionat.

Eu oricum tin la spatiul personal si nu suport ideea de a mi se respira pe fata, nici macar la cosmetica. Iubitul meu e singurul care are voie sa intre in acel spatiu. Si poftim nesimtire, individul asta complet necunoscut, (inaltut, saten, ochii caprui-verzi, casual/sporty:P) atenteaza la spatiul meu si cat pe ce sa-mi reteze varful nasului. In fine, inchide el gura inainte sa gandesc eu toate cele si nu apuc sa ma linistesc bine, ca il vad cum deschide a doua oara gura aia nesimtita ca si el!
Instincitv, dau un pas in spate! Moment in care simt ceva tare in locuri nepermise. Imi amintesc din fericire in timp util ca in spatele meu e o doamna, asa ca ceea ce am simtit trebuie sa fi fost umbrela dumneaei.

Gandesc: Cu atat mai mult trebuie sa ma trezesc la timp maine, ca sa ma pot bucura de mirosul de verde umed, inainte de a intra din nou la metrou, sa-mi caste nesimtiti in nas!

Ajung cu bine pana la Dristor. In pasaj iau un exemplar de 'Compact' - ziarul metroului:P si imi citesc horoscopul inainte de a ajunge sa schimb trenurile. E de bine. Zice ca ma iubeste. Nu-mi mai fac griji, daca scrie si in ziar!:P

Mother and child...

Astazi am ajuns la metrou cu o jumatate de ora mai devreme decat de obicei. Cu machiaj complet si multumita de felul in care mi s-a aranjat parul (parul meu e prea rebel ca sa pot spune ca-l aranjez eu, ii dau uneori sugestii, dar el se aranjeaza singur, are personalitate proprie, viata proprie - independente de mine... ok, ok, imi seamana putin, pentru ca are un stil care face exceptie de la orice regula - ca mine).
Asa...
La Timpuri Noi urca in metrou un nene cu o geanta de voiaj mare, albastra, cum era albastrul de Prusia din tubul de Tempera pe care il foloseam candva la desen, sotia lui - o femeie de maxim 29 de ani, cu parul aramiu si usor ondulat prins la spate cu o clama-cleste, nemachiata (hmm... sa fii avut urme vagi de ruj?), obosita, dar zambitoare si copilul lor, un baietel de un an si sapte luni (stiu asta pentru ca o doamna in varsta a intrebat-o pe mamica ce varsta are copilul). Vagonul nu era foarte aglomerat, dar erau totusi destul de multi oameni in picioare. Taticul, care intrase primul, a lasat geanta jos, intre picioare, si a apucat un maner de plastic ingalbenit, dintre cele atarnate pe bara de sus, pentru echilibru.
"- Du-te la tati", ii spune mamica baietelului care deja o luase inainte, in viteza. Nu-l nimereste pe tatal lui, nici pe barbatul asezat langa acesta, ci pe urmatorul, la care se duce tinta si il apuca de mana. Se uita in sus spre el, cautand parca privirea familiara care sa-i ofere siguranta, dar... nu o gaseste si i se umezesc ochii. Are ochii mari, mari si caprui, cu gene foarte lungi. Ii vad o lacrima.
"- Taatiiiii!!!"
Mama lui l-a apucat deja de mana si l-a adus pe scaunul eliberat in fata mea. Il tine pe genunchi, i-a scos caciula de pe capul cam mare fata de restul corpului (cred eu) si il leagana usor. Batrana de langa ea ii zambeste intelegatoare, acel zambet care spune "stiu cum e, am crescut si eu copii" si incepe sa-i puna intrebarile obisnuite pe care le pui unei femei cand e cu un copil, mai ales unul dragalas: "Cum il cheama? Cati ani are? Vai, multi inainte, sa va traiasca... Si vorbeste deja? E cuminte? Mananca tot sau e mofturos? Doarme la pranz?"), iar femeia raspunde cu placere, acea placere pe care o au de obicei mamele care vorbesc despre puii lor, cei mai cuminti, cei mai frumosi, cei mai...
Am ajuns la Unirii. Eu cobor aici. Copilul e deja vesel, le zambeste celor care il privesc si chiar inainte sa cobor il vad cum scoate limba la batranul din fata lui, care intra in joc si se stramba la el. Lacrima aceea inca nu s-a uscat, a alunecat sub genele incredibil de lungi, dar el rade in hohote!

La metrou...

Ora 12:59
Am ajuns la Unirii. Urc scarile si o iau ca de obicei spre pasajul ce leaga Unirii 1 de Unirii 2. Aglomerat. Foarte. Asa ca pasii sunt mici si rari si am timp sa admir in voie afisele cu filme si aproape citesc in intregime un articol din noul numar al revistei "Psychologies", expus mare, mare vis-a-vis de mica patiserie (singura de la Unirii fara laborator propriu in spate, cea de langa cabinetul medical al muncitorilor de la metrou). Nu prea inteleg de ce e atata imbulzeala, am mai prins aglomeratii in zona, dar nici chiar asa...
In spatele meu, trei tipi discuta despre problema care ne preocupa pe toti.
"-Ce-i frate aglomeratia asta?! Parca ar fi blocaj pe autostrada, dar acolo sunt masini imbulzite, nu oameni!
- Da, bai, dar masinile nu's conduse tot de oameni? (facuse descoperirea secolului)
- Pai si noi ce stam aici, hai pe scara normala, ce trebe musai sa o luam pe asta rulanta? Aglomeratia se naste din lenea umana, bai, ca stau oamenii la rand sa mearga scarile cu ei, in loc sa faca putina miscare!
- Stai mai aici, nu vezi ca nici pe-acolo nu se inainteaza?
- Da' de ce nu merg, frate!?!
- Ma' asta! Daca un om cade si isi rupe piciorul, nu-i normal sa se adune lumea, ce faci, treci peste el, nu te opresti?
- Nu si-a rupt ma nimeni nimic. Uite ca incep sa mearga...
- Bai... presimt ca azi o sa-mi mearga bine. Azi-dimineata m-am intalnit cu Pissy pe strada! Stii, Pissy, aia de care am fost indragostit eu vreo doi ani, in liceu.
- Doi ani, ma, esti nebun?!
- Da mai, dar ea nu stia, nu i-am spus nimic.
- De ce, erai timid?
- Da.
- Mare prost. Si-acum, ce zicea? Cum mai arata?
- N-am vorbit cu ea. E frumoasa! E buna rau, ma! Of, Pissy, Pissy!..."
Intre timp ajungem la scari si le descoperim blocate. O iau inainte, dar la un moment dat ii aud din nou in spatele meu:
" - Nu te pricepi mai la fete, trebuie sa stii sa vorbesti cu ele, nu sa le privesti ca inecatul!
- Bine ma ca te pricepi tu!"
Dupa care intra in depasire. Le dau prioritate, sunt curioasa sa descopar si vreun defect fizic, o gafa vestimentara, ceva ce ar motiva mai bine lipsa succesului la fete. Cel care suspina dupa Pissy e imbracat in trening "de fash", bleumarin, are un fel de ghiozdan gri in spate si e incaltat cu niste chestii care nu sunt nici adidasi nici pantofi, de culoare maro, foarte, foarte prafuite. Are parul tuns scurt, uns si foarte dezordonat. Ma intreb daca asculta Tiesto, Pagal... Neah, nici o sansa. Probabil in capul lui e o selectie de manele, 3 sud est, Animal X, Cristina Rus, poate si ceva Heaven. Iar Pissy, dupa porecla, mai mult ca sigur are piercing in buric, suvite blonde si unghii false, poarta bentite roz, margele de plastic si inele de aur - si viseaza sa se marite cu un fotbalist care sa o duca in Dubai, la Mamaia si in Grecia. Dar probabil are parte de unul care se incalta exclusiv cu Nike si o plimba cu masina imprumutata seara de la parinti.

Nici nu-i de mirare ca n-ai indraznit sa-i spui o vorba don'soarei Pissy, mai omule! Nici nu cred ca a stiut vreodata ca existi! Poate ca e mai bine asa, pentru tine;)