Scriu rar, sunt arestata la munca... ma gandesc serios la evadare sau la o revolta-reforma. Nici nu am multe de spus. Sau am prea multe ca sa le gasesc ordinea. N-am cuvinte. N-am inspiratie. N-am timp. Am inca planuri, scenarii, vise, idei... cred. Dar sunt inchise pe undeva, intr-o cutie metalica. Sigur intr-o cutie metalica, nu intr-un sertar, nu ma simt dallissima.
Traiesc senzatii diverse si ciudate. Mi-e dor de el din nou. De senzatia de atunci, cand adormeam visand ca ma tine de mana. Stii cum miroase pielea lui? Magnific. Indestrictibil. A Cola, caramele, portocale, iarba uscata si iarba proaspata, zapada, mar verde si metal. Si a zahar brun. Si a fructe de padure. A mure si zmeura, nu afine si nu fragi. Mi-e dor de vocea lui. Si de senzatia ca nu ma minte. Si de jocurile lui. De tot... aproape de tot. Da, stiu ca o sa treaca... si apoi o sa revina. Vreau sa nu uit niciodata cum ii miroase pielea si parul si senzatia ca am pielea mai catifelata dupa ce m-a atins. Vreau sa ma vrea mereu ca atunci. Vreau sa adormim "under the fullmoonlight" after...
Mi-e drag de mor sa vad bolul transparent pe care il folosesc pe post de fructiera cand e plin cu fructe ce ar fi putut fi culese de mine din livada. Acum e plin cu mere acrisoare. Au si frunze. Zilele trecute am avut caise in forma de inimioare. Ciudate. Nu stiu cum am dat de ele in piata. Oricum, tot romanesti, tot de sezon.
A, si am descoperit ca ma calmez cand vad cum respira un animal care doarme. Ma uit la burtica lui sa vad cum se misca... Nu conteaza daca e un caine din parc sau pisica mea... Pur si simplu imi da o stare de liniste.
Si am mai descoperit ca nepasarea e mai rea decat rautatea insasi. Nu vreau sa ii fac rau persoanei pe care o urasc, dar nici nu mi-ar pasa daca ar muri. Mi-ar parea rau doar ca n-a trait, cum mi-ar parea rau pentru oricine. Sunt absolut insensibila. M-am robotizat. Daca gaseste cineva o lupa speciala sau daca mi s-ar facea o autopsie, nu m-ar mira sa aflu ca in loc de vene si tendoane am fire, si in loc de organe am aparate ciudate, controlate de te miri ce telecomanda care nu e la mine si n-a fost niciodata. Hai ca stiu ce am de facut acum. Trebuie sa gasesc telecomanda care ma controleaza si sa aflu cum functioneaza. Si sa-i cumpar baterii.
p.s. Parcul Ion Voicu. Imi place la nebunie, dar cred ca, de cand l-am descoperit, adica acum... 4 sau 5 ani... si pana in ziua de astazi, am ajuns acolo de... cred ca de 3 ori. Niciodata iarna. Imi plac toate casele de langa el. Toate. Papa, nu te faci tu ambasador?;;)
6 comentarii:
si mie mi-e tare greu sa imi gasesc cuvintele in ultima vreme, probabil pentru ca am atatea ganduri,dorinte, temeri ca nici nu stiu de unde si cu ce sa incep. ma bucur ca impletesti din nou cuvinte pe blog...
Mercik... si eu ma bucur ca mai exista lume cu chef de home-made-lemoande...:) N-as fi crezut!
imi pare rau ca numaratoarea s-a intrerupt parintii tai!
sper sa iti evaluezi prioritatile si sa iti gasesti timp si pentru tine!
ce ciudat... si numaratoarea parintilor mei s-a oprit la 20...
Este minunata poza 'parcul lui Ion Voicu' Nu stiu unde este. Dar ne mai putem conversa ANTA
Ei, este cel de langa parcul Icoanei, cunoscut drept parcul Ioanid. E cumva vis-a-vis. Merita vizitat. Eu ma simt foarte bine acolo. Prietenii mei il prefera pe celalat, care este si mai populat cumva... Mie insa imi place asta, poate pentru ca are foisor... Si pentru ca e inconjurat de vile superbe, ma indeamna la visare.:) Una dintre ele are un leagan mare in curte, intr-o buna zi o sa intru prin efractie. Sper sa nu scartaie.:D
Trimiteți un comentariu