"Strangea cu putere stalpul subtire al baldachinului, sculptat ca o coloana veche pe care se incolacea un sarpe, dar nu-si dadea seama daca acesta urca sau cobora. Sarpele... simbolul pacatului, parca ar fi existat acolo special ca sa insemneze locul in care s-a petrecut totul. N-o mai durea deloc iar el plecase demult, lasandu-o ravasita in pat, dar inca mai strangea stalpul, de parca ar fi fost legata de el, de parca ar fi incercat sa se asigure ca n-a visat, ca n-o s-o rupa nimeni din locul acela, ca daca nu iese din camera e in siguranta. Dar nu era in siguranta. Fereastra lasata deschisa, perdeaua alba valurita de vant, rochia de matase sfasiata, dantela rosie, gustul lui de vin care-i ramasese pe buzele muscate, mirosul de tutun care se amesteca violent cu cel de liliac, toate ii spuneau ca nu e in siguranta. Stia ca e nebun. El coborase de pe fereastra pana pe terasa, ca un hot, apoi s-a dus glont spre salon, unde s-a asezat la pian si a inceput sa cante. Tare. Se auzea in toata casa si cu siguranta nimeni nu putea dormi, dar n-au indraznit sau n-au avut chef sa iasa. Era aproape dimineata si ceilalti bausera la fel de mult ca si el. Canta la pian, mandru de ce facuse, sau poate nepasator. Cand s-a facut lumina, muzica a incetat. A intrat in camera ei si a gasit-o exact asa cum o lasase, intinsa pe pat, strangand stalpul baldachinului. Privea in gol, spre fereastra. Nici macar nu l-a auzit. Oricum, nu dadea nici un semn ca ar fi constienta de prezenta lui.
- Acum nu te mai poti casatori cu el. N-o sa accepte niciodata. Va trebui sa accepti sa fii sotia mea, iti dai seama, nu? N-a fost chiar asa de rau, aproape ca as putea sa jur ca ai vrut si tu. Docila, ascultatoare... o sa fii o sotie buna. Poti locui chiar aici daca vrei. Eu... venisem de fapt sa-ti spun ca-mi pare rau, dar, vazandu-te din nou, mi-am dat seama ca nu-mi pare. Deloc. Ma bucur ca ramai a mea, iar netotul ala n-o sa te atinga in veci dupa ce va afla ca ai fost a mea. Ma bucur ca esti linistita, sunt obosit si n-aveam chef de teatru acum. Pana la urma, ti-a placut si tie, nu-i asa? O sa raman sa dorm aici, cand se vor trezi si ceilalti va fi evident ca... esti femeia mea, ai inteles?
Ea nu schita nici un gest. Nu-l privea, se uita in continuare in gol, blocata parca intr-o alta lume. Il lasa sa se aseze in pat si ramase nemiscata mult timp, lasandu-l sa adoarma. Stia ca e prea tarziu.
...
Dupa ce s-a auzit impuscatura, n-au trecut nici doua minute pana cand s-au strans cu totii in camera. L-au gasit in pat, de-abia se dezmeticea din somn si nu intelegea nimic. Era clar insa ca zgomotul venise de acolo si cautau cu totii sursa lui, cu priviri mirate, speriate si intrebatoare. La baie nu era nimeni, in camera de alaturi nu era nimeni. Urmele lasate in pat graiau de la sine, au inteles ce se intamplase. Si totusi, unde era? Si-au dat seama ca e sub pat cand sangele a inceput sa curga de sub cearsafurile brodate. Era intinsa acolo, cu genunchii stransi, de parca s-ar fi ascuns, imbracata inca in camasa de noapte de matase pe care el o sfasiase. Folosise arma lui. N-au gasit nici un bilet, nici o scrisoare. Strangea inca piciorul patului, de parca ar fi vrut sa stranga un sarpe de gat."
